Actualitate

Băsescu NU îl grațiază pe Becali

 Decizia a fost luată ca urmare a analizării dosarului de grațiere a lui George Becali.

Administrația Prezidențială precizează că decizia va fi transmisă solicitantului grațierii.

Pe 17 martie, președintele Traian Băsescu declara că se gândește foarte serios la cererea de grațiere în cazul lui George Becali, la fel cum face și în alte cazuri, punctând că în acest caz sau în cazul oricărei alte personalități nu va ține cont de impactul electoral.

Anterior, el a precizat că a primit aviz negativ de la Ministerul Justiției privind cererea de grațiere a omului de afaceri George Becali.

Becali a fost condamnat anul trecut, în luna mai, de Înalta Curte de Casație și Justiție la doi ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu. Instanța a decis să schimbe însă condamnarea la trei ani de închisoare cu suspendare primită anterior de Becali în dosarul sechestrării de persoane în pedeapsă de trei ani cu executare. Cele două pedepse au fost contopite, urmând ca George Becali să execute pedeapsa cea mai mare, și anume, de 3 ani de închisoare cu executare.

sursa: agerpres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *