Băsescu se retrage. PMP își desemnează un nou președinte
Nu există un obiectiv mai important pentru spațiul românesc decât Unirea Republicii Moldova cu România. Acesta este un obiectiv de demnitate națională, la care trebuie să aspirăm și care nu îl poate interzice nimeni, indiferent de demagogia celor care se opun, acest fapt reiese din dezinformare. „Noi trebuie să reântregim Țara, la fel cum au făcut-o înaintașii noștri cu 100 de ani în urmă. Astăzi, poporul român trăiește după voința lui Stalin și Hitler, împărțit în două țări, despărțit de Prut, pentru că așa au vrut Stalin și Hitler, pentru că așa a semnat Molotov și Ribbentrop.” a delcarat ex-președintele fracțiunii PMP, Traian Băsescu.
După ce Traian Băsescu și-a anunțat retragerea din Partidul Mișcarea Populară, a declarat că va rămâne în continuare un partener al fracțiunii. Motivul suspendării din funcția de președinte este vârsta de 67 de ani, pe care Băsescu o împlinește în acest an. Fostul lider susține că a venit timpul să predea ştafeta unei noi echipe de conducere a partidului, formată din oameni “capabili să facă politică” şi care “să îşi asume responsabilitatea alegerilor care vor fi în 2019 şi 2020”.
Senatorul PMP, Traian Băsescu, a declarat sâmbătă la congres că se retrage de la conducerea partidului și că lasă moştenire ‘obiectivul reîntregirii ţări’ celor care rămân în PMP, subliniind că poporul român are datoria să facă această unire. Totodată, deputatul Eugen Tomac, preşedinte executiv al PMP, a anunţat că şi-a depus oficial candidatura la preşedinţia formaţiunii şi că va cere votul de încredere al colegilor cu moţiunea “Partidul Mişcarea Populară – Reîntregim România”.
Nu există un obiectiv mai important pentru spațiul românesc decât Unirea Republicii Moldova cu România. Acesta este un obiectiv de demnitate națională, la care trebuie să aspirăm și care nu îl poate interzice nimeni, indiferent de demagogia celor care se opun, acest fapt reiese din dezinformare. „Noi trebuie să reântregim Țara, la fel cum au făcut-o înaintașii noștri cu 100 de ani în urmă. Astăzi, poporul român trăiește după voința lui Stalin și Hitler, împărțit în două țări, despărțit de Prut, pentru că așa au vrut Stalin și Hitler, pentru că așa a semnat Molotov și Ribbentrop.” a delcarat ex-președintele fracțiunii PMP, Traian Băsescu.
După ce Traian Băsescu și-a anunțat retragerea din Partidul Mișcarea Populară, a declarat că va rămâne în continuare un partener al fracțiunii. Motivul suspendării din funcția de președinte este vârsta de 67 de ani, pe care Băsescu o împlinește în acest an. Fostul lider susține că a venit timpul să predea ştafeta unei noi echipe de conducere a partidului, formată din oameni “capabili să facă politică” şi care “să îşi asume responsabilitatea alegerilor care vor fi în 2019 şi 2020”.
“Pentru mine, la fel ca pentru mulţi români, anul 2018 este unul special. Mă simt onorat să trăiesc această aniversare, mai ales că idealurile mele politice se regăsesc în obiectivele politice ale înaintaşilor noştri, care, acum 100 de ani, au făurit România de la Nistru până aproape de Tisa! Tocmai de aceea, am decis să îmi asum, alături de colegii mei din PMP, misiunea de a lupta pentru reîntregirea ţării, mai hotărât, mai convingător! Fiind motivat şi determinat în această misiune, mi-am depus oficial candidatura la preşedinţia PMP. La congresul extraordinar al partidului din 16 iunie 2018, voi cere votul de încredere al colegilor noştri cu moţiunea ‘Partidul Mişcarea Populară – Reîntregim România!”, a scris Tomac pe Facebook.
La congresul de sâmbătă, care va avea loc la Palatul Parlamentului, sunt așteptați 2.500 de delegați din toate organizațiile din România. Obectivul principal al congresului este asumarea politică a responsabilităţii pentru reunificarea ţării.
Sursa: 10tv.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!