Băuturi răcoritoare pentru temperaturi ridicate
Medicii spun că temperaturile ridicate te ajută să transpiri şi răcoresc organismul, iar băuturile îndulcite nu ar face decât să te deshidrateze. În locul sucurilor de la frigider, specialiştii te sfătuiesc să consumi mai degrabă băuturi în care ai pus gheaţă, pentru că şocul termic asupra organismului va fi mai mic şi făcut treptat.
Ştiu că, făcând un top cu cele mai răcoritoare băuturi vara, ceaiul fierbinte ar fi pe ultimul loc, dar totuşi se pare că unii au făcut cercetări şi au hotărât altfel 🙂
Ca să avem grijă şi de cei mici, nutriţioniştii recomandă copiilor să bea mai multă apă şi doar ocazional sucuri „colorate”, fie ele chiar îmbunătăţite cu vitamine. În unele şcoli din ţările Uniunii Europene se va interzice vânzarea acestor produse, asigurându-se în schimb accesul la noi surse de apă. Băuturile preparate în casă, din fructe proaspete şi apă plată sau carbogazoasă, sunt o soluţie pentru a determina copiii să bea ceva sănătos. Un pahar umplut cu două treimi apă şi o treime suc al unor fructe este o băutură sănătoasă şi va fi chiar atractivă pentru micuţi dacă se adaugă un pai şi o umbreluţă pentru aspect. Copilul va fi atras, cu siguranţă, de felul în care este prezentată băutura şi o va savura până la ultima picătură. Sucurile naturale, potrivit medicilor stomatologi, în componenţa cărora zahărul face tandem cu fructele, strică dinţii copiilor, fapt pentru care nu este recomandat mai mult de un pahar pe zi în cazul celor mici. Dacă astfel de sucuri vor fi date în mod repetat copiilor, în timp se va observa că smalţul dinţilor se distruge şi dantura începe să se sfărâme încet-încet. Este necesar ca, după o jumătate de oră de la consumarea unui pahar cu suc ce conţine zahăr în exces şi, pe deasupra, mai este şi acidulat, dinţii micuţului să fie spălaţi. Pe perioada verii, copiii trebuie să bea mai multă apă decât în celelalte anotimpuri.
Astfel, cu un efort minim vom avea grijă de toată familia şi toată lumea se va simţi bine în propria piele.
www.culinar.md
Sursa: Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!