BBC: Bătălia de la Soledar arată tot mai pregnant o ruptură în cadrul forţelor pro-ruse
Analiştii vorbesc de mult timp despre tensiuni apărute între armată şi grupul privat de mercenari Wagner, condus de Evgheni Prigojin, supranumit „Bucătarul lui Putin”, dar ceea ce s-a întâmplat în ultimele 24 de ore în legătură cu Soledar, oraşul ucrainean pe care oligarhul rus s-a grăbit să-l revendice, în timp ce oficialii de la Moscova au fost mai rezervaţi în declaraţii arată tot mai pregnant o ruptură apărută în rândul rușilor care luptă în Ucraina, arată corespondentul BBC la Moscova.
Ministerul rus al Apărării a declarat că forţele sale participă la bătălia pentru Soledar, oraş minier aflat la nord de orașul Bahmut, în estul Ucrainei, care este în centrul unor lupte aprige.
Precizarea a fost făcută după ce Prigojin, şeful grupului de mercenari Wagner, renumit pentru brutalitatea sa, a afirmat că luptătorii săi deţin controlul deplin asupra Soledarului şi s-a lăudat că doar trupele sale au participat la cucerirea oraşului.
Prigojin se va folosi cel mai probabil de orice victorie pentru a consolida reputaţia Wagner ca forţă de luptă eficientă în ochii lui Putin. Numai că Ministerul rus al Apărării a părut să contrazică afirmaţiile controversatului oligarh.
”Soledar a fost blocat dinspre nord şi sud de unităţi ale forţelor aeropurtate ruse. Forţele aeriene ruseşti efectuează lovituri asupra bastioanelor inamice. Trupele de asalt participă la lupte în interiorul oraşul”, a spus Konaşenkov, fără a face vreo menţiune despre forţele Wagner.
Pe de altă parte, şi Kremlinul a părut reţinut şi a evitat să spună că Soledarul este sub controlul total al forţelor sale. ”Să nu ne grăbim, să aşteptăm declaraţiile oficiale. Există o dinamică pozitivă în desfăşurare”, a declarat purtătorul de cuvânt al lui Putin, Dmitri Peskov.
De asemenea, ministerul ucrainean al Apărării a declarat, miercuri, că luptele grele continuă, iar forţele Wagner nu au reuşit să străpungă apărarea sa.
Dacă Soledar va cădea, va fi un as în mânecă pentru Prigojin. Într-o declaraţie publicată marţi seară, el s-a lăudat că ”nicio altă unitate nu a luat parte la asaltul Soledar în afară de Wagner”. Miecuri seară, după ce preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că Soledarul încă rezistă, Prigojin a revenit şi el şi a spus că forţele sale au eliberat complet Soledarul şi au ucis 500 de soldaţi ucraineni.
Oficialii ucraineni şi americani au declarat că într-adevăr, unităţile Wagner reprezintă o mare parte din forţele care luptă în zonă, însă analiştii vorbesc de mult timp despre tensiuni apărute între armată şi Wagner.
Prigojin i-a criticat public pe generalii ruşi pentru că nu ar fi fost în contact cu realităţile războiului din Ucraina. Deşi este dificil de ştiut cu certitudine dacă în coridoarele puterii au loc lupte interne, există câteva indicii, scrie BBC și Hotnews.
Agenţia de ştiri TASS a anunţat marţi că generalul-colonel Aleksandr Lapin a fost numit şef al Statului Major al Forţelor Terestre. Presa rusă a citat surse care au afirmat că anunţul privind poziţia generalului Lapin – el a fost unul dintre cei care au fost criticaţi de Prigojin anul trecut – a fost făcut ca un avertisment pentru oligarh: nu te pune cu armata! relatează corespondentul de la Moscova al BBC, Will Vernon.
Dar, pe de altă parte, mulţi de la Moscova s-au grăbit să-i laude pe Prigojin şi grupul său Wagner pentru aparentul lor progres în Soledar. Influenta propagandistă Margarita Simonian a povestit cât de ”politicos” este Prigojin, încheindu-şi laudele cu o mulţumire pentru luptătorii Wagner. ”Drăguţii mei!”, i-a gratulat ea.
De asemenea, bloggerii militari pro-Kremlin au lăudat pe Telegram grupul de mercenari. Un blogger le-a mulţumit pentru ”emoţiile pe care le-au oferit în această seară”.
Altul notează: ”Când Soledar şi (Bahmut) vor fi eliberate, va fi un nou capitol în istoria militară rusă. Este pentru prima dată când o companie militară privată a arătat astfel de rezultate într-un conflict militar de mare intensitate”.
Importanţa strategică a oraşului Soledar este contestată de analiştii militari. Dar dacă ocupanții ruși reuşesc să stabilească un control deplin asupra oraşului, va fi cu siguranţă o victorie simbolică pentru Kremlin. Asta pentru că trupele Moscovei nu au reuşit să cucerească niciun oraş semnificativ de la forţele armate ucrainene din vara anului 2022.