Bebeluşul REGAL este înrudit cu Vlad ȚEPEȘ
Fiul lui William şi al lui Kate are rădăcini adânci în ţara noastră. Copilul este moştenitorul lui Vlad Ţepeş, dacă e să ne luăm după cele spuse de bunicul lui, Prinţul Charles.
Deşi abia s-a născut, televiziunea britanică Channel 4 deja a estimat că noul membru al casei regale va prelua coroana Regatului Unit abia peste 70 de ani, fiind al treilea la succesiunea tronului. Această previziune pleacă de la premisa că Regina Elisabeta a doua va abdica la împlinirea vârstei de o sută de ani, adică în 2026.
Tabloidele comentează că nou-născutul, fiul Ducelui şi Ducesei de Cambridge, este cel mai gras din istoria recentă a monarhiei. Astfel, el i-a surclasat cu câteva sute de grame pe tatăl şi pe bunicul său, care, la naştere, aveau 3,200 de kilograme, respectiv 3,300 kilograme.
Bebeluşul regal este născut în aceeaşi zi cu mai multe vedete internaţionale. Printre acestea se află artista Selena Gomez, designerul Oscar de la Renta, unul dintre cei mai faimoşi creatori de modă, dar şi actorul de comedie, Rhys Ifans.
via AFP