Economie

BEI investește peste 100 mln de euro într-un proiect de susținere a producătorilor de fructe din R. Moldova

Declarația a fost semnată în cadrul lansării unei linii de îmbuteliere a vinului, care a avut loc în ieri seară, 6 februarie, la vinăria Cricova.

Iniţial, Premierul Iurie Leancă, însoțit de ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, şi Președintele BEI, Werner Hoyer, a vizitat noua linie de îmbuteliere performantă construită și instalată cu susținerea programului de Restructurare a Sectorului Vitivinicol (Filiera Vinului), finanțată de Banca Europeană pentru Investiții. Suma alocată este de 75 de mil. de euro.

În context, șeful Executivului a declarat că au avut loc două evenimente importante pentru agricultura din Republica Moldova. „Această linie este unul din cele mai reușite proiecte în istoria noastră de angajare a creditelor. Al doilea eveniment, și anume semnarea acestui memorandum, de asemenea este un pas important. Sper că foarte curând vom asista la semnarea unei noi linii de investiții, ceea ce ține de procesarea producției agroalimentare. Cel mai important este că prin aceste investiții va crește competitivitatea produselor moldovenești”, a precizat Iurie Leancă.

La rândul său, Președintele BEI, Werner Hoyer, a remarcat faptul că este vorba despre un acord istoric care reprezintă un angajament al Băncii Europene de Investiții pentru sprijinirea agriculturii naționale în cadrul Parteneriatului Estic „Chiar dacă este o perioadă dificilă, Moldova continuă să caute noi pieţe de desfacere pentru vinurile sale excelente și nu doar.”

În următoarele luni , BEI şi Ministerul Agriculturii vor elabora un Plan de Acțiune pentru a pune în aplicare noua inițiativă.

sursa: zdg.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *