Belgia: 16 persoane au fost arestate pentru apartenență la o grupare teroristă
În timpul acțiunii de luni a poliției belgiene au avut loc 21 de percheziții în ‘manieră coordonată’ în întreaga țară, a indicat Parchetul federal belgian
Zece mandate de percheziție au fost executate la Ostende, cinci la Louvain, câte două la Bredene și Anvers, unul la Jabbeke și unul la Namur.
Perchezițiile s-au desfășurat în urma unei decizii a unui judecător de instrucție din Anvers specializat în cazuri de terorism și a unui alt judecător de instrucție din provincia Flandra Occidentală, de asemenea specializat în terorism.
”Țin să salut activitatea desfășurată de serviciile de poliție și justiție care arată, încă o dată, deplina mobilizare și întreaga hotărâre a autorităților de a combate terorismul”, a reacționat premierul belgian Charles Michel.
Operațiunea de luni a avut loc ”în cadrul a două anchete federale de terorism”.
Potrivit Parchetului federal belgian, autoritățile din Flandra Occidentală dețineau din luna februarie informații despre ”o persoană din Ostende care ar fi participat la jihad în Siria”, unde fusese rănită, înainte de a reveni în Belgia pentru a primi îngrijiri medicale. Dintre celelalte persoane suspectate de participare la jihad în Siria, unele intenționau să trimită potențiali luptători din Belgia în Orientul Mijlociu.
A doua anchetă, lansată la Anvers în luna ianuarie, viza ”posibila implicare a patru ceceni din regiunea Louvain în pregătirea unui atentat în Belgia”.
În cursul anchetei, a atras atenția un al cincilea cecen, ce locuia în Namur.
”Anchetatorii au colaborat îndeaproape cu autoritățile americane pentru a putea controla comunicarea prin Whatsapp”, pe care o foloseau suspecții, a mai precizat Parchetul belgian.
Sursa: Agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!