Berbecul buclucaş de la Sipoteni
Este vorba de Valeriu Terniţchi, de 20 de ani băştinaş din Sipoteni, care a fost declarat învingător la trântă printre seniori. Conform regulamentului şi tradiţiilor moldoveneşti, acestuia i se cuvenea trofeul – un berbec viu.
După competiţie, învingătorul a umflat berbecul în spate şi a plecat acasă, dar bucuria i-a picat în scârbă.
„Nu am dovedit să pun berbecul în ocol că a venit primarul şi mi-a zis că trebuie să întorc înapoi animalul, pentru că el a „fost prezentat la competiţii doar de formă, adică pentru a fi fotografiat”, povesteşte tânărul.
Am crezut că primarul a glumit şi am refuzat să-l întorc, pentru ca ceva mai târziu să mă trezesc cu poliţistul de sector la poartă care m-a somat să duc berbecul înapoi, căci aşa îi poruncise primarul, mărturiseşte Valeriu Terniţchi.
Învingătorul de la Sipoteni spune că, văzând că gluma se îngroaşă, a întors berbecul şi, din repezeală, a refuzat nişte bani pe care-i oferea primarul drept trofeu în locul berbecului.
Consilierul raional şi local, Vasile Raţă, spune că nu este pentru prima dată când primarul de Sipoteni (ales din partea PCRM) îi trage pe sfoară pe consătenii săi „organizând diverse bufonade pompoase care se sparg ulterior ca bulele de săpun”.
Sursa: DECA-press