Actualitate

Berea – băutura care previne infarctul. Cât trebuie să consumi pentru o „inimă de fier“

Fibrele din hamei sau orz ajută circulaţia sângelului. Pe de altă parte, tot medicii atrag atenţia că este foarte uşor să aluneci în extrema dependenţilor, fapt care atrage grave probleme de sănătate.

Un studiu al Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie arata ca femeile care beau un pahar de bere pe zi şi bărbaţii care beau două sunt mai puţin predispuşi să facă arteroscleroza sau alte boli de inimă.

Dr. Corina Zugravu, medic nutriţionist: ″Alcoolul etilic are un scop în fluidizarea sângelui, un facilitator al absorbţiei factorilor antioxidanti″⁣. La acest studiu au participat persoane care au între 20 şi 30 de ani.

Nu de puţine ori îndemnul ″haideti să ieşim la o bere″⁣ este doar un pretext pentru a bea câteva pahare sau sticle. Mulţi ignora sfatul specialiştilor care spun că femeile trebuie să consume cel mult o unitate de alcool pe zi, iar bărbaţii 2. Şi atenţie, vorbim despre oamenii clinic sănătoşi, adică cei care nu au probleme de sanatate.

Într-un clasament care prezintă consumul de bere pe cap de locuitor, România ocupa locul 8 în Europa, cu 80 de litri. Nu trebuie uitat însă că alcoolul provoacă dependenţă. Iar psihiatrii văd zilnic cât suferă o persoană cu astfel de probleme.

În România, în prezent cel mai bine se vinde berea la pet. Procentul trece de 50 la sută. Urmează berea la sticlă, la doza şi apoi cea la draft. Dacă sunteţi cu maşina beţi doar bere fără alcool.

Sursa: stirileprotv.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *