Ultima oră

(Berlin) Leancă a participat la lucrările forumului UE – R. Moldova

În discursul său, oficialul moldovean a confirmat că progresele obţinute pe parcursul anului curent în promovarea agendei europene a R. Moldova reflectă în mod direct plenitudinea şi ireversibilitatea angajamentului Guvernului pentru modernizarea şi europenizarea ţării noastre. Or, aprofundarea cooperării cu UE nu poate rezulta decît în beneficii pentru cetăţenii RM care vor deriva din cooperarea politică multidimensională pe care o va institui Acordul de Asociere, din integrarea economică cu UE pe care o presupune crearea Zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător, din liberalizarea circulaţiei cetăţenilor noştri în UE pe care o prevede Dialogul privind vizele cu UE desfăşurat cu succes de Moldova, din extinderea cooperării sectoriale cu UE în domeniile de transport, inclusiv aerian, energetic, vamal, ştiinţific, agricol etc.

Forumul UE-Moldova, aflat în acest an la cea de-a doua ediţie, constituie o importantă platformă de dialog şi interacţiune între reprezentanţii cercurilor politice ale RM şi Germaniei, reunind exponenţi de marcă ai mediului politic ale celor două ţări, dar şi ai societăţii civile şi unor recunoscute think-tank-uri europene.

Sprijinul şi încrederea partenerilor europeni în capacităţile RM de a asigura durabilitatea reformelor întreprinse, exprimate inclusiv cu această ocazie, constituie un indicator incontestabil al avansării pe calea integrării europene şi respectiv al valorificării tuturor oportunităţilor pe care le oferă Moldovei contextul actual al relaţiilor sale cu UE în vederea realizării obiectivului integrării europene.

Referindu-se la cooperarea bilaterală moldo-germană, Iurie Leancă a evidenţiat raporturile excelente sub aspect politic, dezvoltate între ambele state în ultima perioadă de timp, dialogul la nivel înalt atît cel parlamentar şi guvernamental, cît şi la nivel tehnic, desfăşurîndu-se după un calendar intens, fapt care plasează Germania printre partenerii importanţi ai Republicii Moldova. Evoluţia în ascendenţă a relaţiilor bilaterale dintre RM şi Germania din ultimii trei ani este marcată şi de vizitele reciproce la nivel înalt, în mod special reliefîndu-se vizitele în premieră în RM a Cancelarului Federal, Angela Merkel, din august 2012, a ministrului Federal pentru Afaceri Externe, Guido Westerwelle, a ministrului Federal pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare, Dirk Niebel, dar şi de contactele excelente stabilite cu deputaţii din legislativul german, membri ai diferitor comisii parlamentare specializate etc.

Un alt aspect important care vine să demonstreze angajamentul Germaniei pentru susţinerea parcursului european al Republicii Moldova îl constituie triplarea, pînă la sfîrşitul anului curent, a fondurilor de asistenţă pentru ţara noastră, determinată de progresele obţinute. Astfel, datorită asistenţei oferite de partea germană sînt în proces de derulare un şir de importante reforme politice, economice şi sociale bazate pe standardele şi principiile europene.

Unul dintre subiectele centrale ale întrevederii ministrului Iurie Leancă cu ministrul federal de Interne al Germaniei, Hans-Peter Friedrich, l-a constituit reforma din domeniul justiţiei şi afacerilor interne desfăşurată de RM, în conformitate cu angajamentele asumate în cadrul Dialogului privind vizele cu UE. În acest context, miniştrii au abordat şi asistenţa pe care Germania o poate oferi RM în procesul de realizare a reformei domeniului afacerilor interne.

În contextul discuţiei despre progresele obţinute de RM în implementarea condiţionalităţilor celei de-a doua faze a Dialogului privind liberalizarea regimului de vize, ministrului Hans Peter Friedrich i-a fost reiterată invitaţia de a vizita RM în timpul cel mai apropiat. 

Moldpres

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *