Actualitate

BEST Chișinău invită studenții din Europa la degustație de vinuri

Pe lîngă vizite la companiile producătoare de vinuri şi orele academice, studenții vor avea șansa să cunoască tradițiile populare, să viziteze locurile istorice din Chișinău și să comunice cu populația locală.

„Am avut aproape 90 de scrisori de motivare din partea studentilor din 93 de universitati europene” menționează coordonatorul proiectului, Aliona Cotuna.„ I-am ales pe acei studenti care ni s-au parut foarte interesati de cultura noastra, pe cei care ne-au uimit cu raspunsuri originale”.
În cadrul cursului participanții vor asista la lecții, pe temele: istoria vinului, compoziția și modul de preparare, importanța culcurală și pentru sănătate a vinurilor. Partea practică va consta din vizite la aşa companii ca Chateau Vartely și Mileștii Mici pentru a asista „pe viu” la procesul de producţie. În cadrul cursului participanții vor învăța să distingă vinurile după miros și consistență, dezvoltîndu-şi abilitățile date în timpul degustațiilor.

Studenții vor afla multe și despre tradițiile și cultura tării noasre. Europenii vor deveni protagoniștii unei nunți moldoveneşti şi îşi vor prezenta țările proprii în cadrul unei seri europene. Organizatorii le vor arăta și locurile pitoreşti ale ţării noastre – cu acest scop va fi organizată o vizită în afara orașului pe un weekend, în localitatea Ivancea.

Evenimentul dat a fost organizat cu suportul Universității Tehnice a Moldovei și a companiilor Chateau Vartely și Mileștii Mici.
Acesta este al 4-lea curs de vară organizat de BEST Chișinău. Edițiile anterioare au avut ca temă Energia Regenerabilă, IT-ul şi Noţiunea de Branding.

BEST Chișinău, fondată în 2007, este una din cele 93 de organizații-membre a rețelei BEST (Board of European Students of Technology) care e o organizaţie studenţească de nivel european, apolitică, non-profit ce are drept scop facilitarea relaţiei dintre studenţi, companii şi universităţi.

D. C.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *