Biden: Sancţiunile împotriva Rusiei trebuie menţinute
‘Sancţiunile pe care noi le-am instituit trebuie menţinute pentru ca Rusia să-şi îndeplinească în totalitate obligaţiile asumate în cadrul acordurilor de la Minsk’, a afirmat Biden în cadrul unei videoconferinţe cu participanţii prezenţi la conferinţa internaţională ce are loc marţi la Kiev în sprijinul Ucrainei.
În context, vicepreşedintele american a acuzat Rusia de ocuparea teritoriului ucrainean şi de trimiterea în estul Ucrainei de trupe, mercenari, tancuri şi rachete, calificând acţiunile Moscovei drept ‘o încercare de a retrasa graniţele Europei’.
Joe Biden a dat asigurări că SUA vor continua să furnizeze Ucrainei sisteme de securitate pentru ca această ţară să-şi apere teritoriul şi graniţele de ‘agresiunea rusă’.
El a subliniat că ‘agresiunea’ Rusiei a provocat o imensă tragedie umanitară şi că două milioane de ucraineni şi-au părăsit casele din cauza situaţiei create în estul separatist ucrainean.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!