Comentariu

Bienala de Artă Decorativă

Vizitând-o, am avut dovada vie că expoziția devine mai vizibilă și mai valoroasă de la o ediție la alta. În parte, mulţumită şi notorietății pe care o dobândește de-a lungul timpului.

Numărul, deloc nesemnificativ, al participanților de peste hotare, alături de artiștii autohtoni, ne pune înainte o expoziție diversă, plină de culoare. De la lucrări care îmbină arta cu utilul până la lucrări pur estetice, de la decorativ la figurativ, de la ceramică la textile – bienala combină diferite viziuni artistice care, în ciuda diferențelor, se încadrează perfect în același spațiu expozițional. Într-un concept (care ne duce cu gândul fie spre Uniunea Europeană, fie spre doctrina eclesiologică) putem spune că succesul constă în „diversitatea în unitate". Fiindcă propunerea nu e adresată doar artiștilor plastici (declarați sau confirmați), ci tuturor celor care își pot încadra munca în generoasa zonă a decorativului.

Ca și în edițiile precedente, rezultatul este surprinzător de bun. Îmi pot imagina cu ușurință dificultățile pe care juriul le-a întâmpinat la premierea lucrărilor. O lucrare îți ia ochii prin forma inedită, o alta te atrage prin culoare sau compoziție. Un obiect ți se pare mai bine încadrat, celălalt mai îndrăzneț. Unul ți l-ai dori acasă, atârnat de perete, altul pe un soclu în mijlocul camerei. Din cei 87 de participanţi, norocoşii au fost: Octavian Romanescu (Marele Premiu), Ludmila Şevcenco (Premiul I), Oleg Dobrovolschi (Premiul II), Dorina Jereghea-Tihonciuc (Premiul III), Eric Perjovschi şi Adylbek Bazterekov (Premiul special) – cu excepţia celui din urmă, toţi premianţii sunt din R. Moldova. Dintre nominalizaţi i-aş aminti pe: Tudor Buzu, Vasile Grama, Carmen Poienaru, Suzana Fântânaru şi Ligia Seculici.

Acest eveniment trece dincolo de satisfacerea publicului interesat de expoziții de artă decorativă, pentru că realizează, din punctul meu de vedere, ceva mult mai important: etalarea talentului unor oameni care ar trebui cunoscuți și apreciați. Este un domeniu căruia nu îi lipseşte talentul, și nu talent în formă „pură", ci pus la muncă, exploatat, valorificat, în continuă creștere. Iată o dovadă palpabilă că Moldova duce lipsă de multe, dar nu de artiști.

Probabil, alături de Saloanele Moldovei, Bienala de Artă Decorativă / Aplicată e printre cele mai importante evenimente artistice de la noi. Nu rataţi această expoziţie, aveţi timp până în 2 noiembrie să mergeţi să o vizitaţi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *