Externe

Bilanțul cutremurelor de miercuri din Ecuador: un mort și 85 de răniți

Ambele cutremure au avut loc în provincia Esmeraldas. Primul, cu magnitudinea de 6,8 grade s-a produs miercuri la ora locala 02:57 (07:57 GMT), cu epicentrul în stațiunea balneară Mompiche (185 km vest de Quito), la o adâncime de 14,7 km, potrivit Institutului ecuadorian de Geofizică. Un al doilea cutremur, cu magnitudinea de 6,7 grade, a avut loc la ora locală 11:47 (16:47 GMT).

Esmeraldas și Manabi fuseseră cele două provincii cele mai afectate de seismul cu magnitudinea de 7,8 grade produs la 16 aprilie, soldat cu 700 de decese și care a lăsat fără adăpost aproape 29.000 de oameni și a provocat daune de aproximativ trei miliarde de dolari.

De la cutremurul din 16 aprilie până acum, Institutul geofizic a înregistrat 1.519 de replici, cele mai violente fiind cele de miercuri.

Președintele Rafael Correa a spus că miercuri a fost vorba despre noi replici și a invitat populația la calm, precizând că și alte replici ale cutremurului din apilie mai sunt posibile în următoarele două luni.

Cutremurul din 16 aprilie a fost descris de Rafael Correa drept cea mai mare tragedie de la cea din 1949, când un cutremur de 6,8 grade s-a soldat cu aproximativ 6.000 de morți și 100.000 de sinistrați în regiunea andina a Ecuadorului, mai notează AFP.

Sursa: Agerpres


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *