Internațional

Bilanțul violențelor din Atena: Cel puţin 45 de clădiri avariate, 67 de persoane arestate și 122 de răniți

Conform bilanţului oficial, 45 de clădiri au fost avariate total sau parţial de incendii de origine criminală, în timp ce zeci de vitrine au fost sparte şi grilaje metalice îndoite, la imobile din centrul Atenei.

"Acest lucru aminteşte de decembrie 2008", când moartea unui adolescent, ucis de un poliţist, a declanşat aproape o lună de violenţe urbane, a declarat viceprimarul Andreas Varelas.

Ministerul Sănătăţii a anunţat că 54 de cetăţeni au fost răniţi, iar poliţia a menţionat că 68 de poliţişti au suferit răni.

Persoane violente au vizat o serie de "clădiri emblematice, zece edificii neoclasice" de la începutul secolului XX, precizează Varelas. Două cinematografe istorice au fost incendiate.

Către prânz, echipele municipale continuau să strângă fragmente de marmură smulse din trotuare şi utilizate ca proiectile, precum şi alte cioburi sau obiecte fumegânde din coşurile de gunoi.

"Ne-am fi aşteptat la un răspuns mai bun din partea poliţiei", a afirmat Varelas, în timp ce presa cerea demisia ministrului de resort.

Poliţia a anunţat 67 de arestări în rândul protestatarilor violenţi, care, potrivit unei surse din poliţie, au acţionat mai multe ore în grupuri mici şi foarte organizate. Potrivit aceleiaşi surse, acest nucleu dur de circa o mie de persoane a antrenat sporadic în violenţe alte câteva sute de persoane.

Conform poliţiei, la manifestaţia de duminică din Atena au participat aproximativ 80.000 de persoane, în timp ce presa estima un număr aproape dublu de manifestanţi.

Via Mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *