BIOGRAFIE: Silvio Berlusconi, grandoarea şi decadenţa unei “poveşti de succes” în stil italian

Cel supranumit "Caimanul" din cauza capacităţilor sale de a provoca lovituri dure, a calificat dinainte drept o "lovitură de stat" votul senatorilor în privinţa excluderii sale din Parlament, unde este membru de 20 de ani neîntrerupt.

Născut la 29 septembrie 1936, într-o familie mic-burgheză milaneză, el a moştenit de la tatăl său, angajat al unei bănci, un ascuţit simţ pentru afaceri, pe care l-a manifestat încă din adolescenţă, obţinând bani de pe urma ajutorului acordat colegilor săi de clasă, potrivit propriilor relatări.

Inteligent şi cu imaginaţie, el are un ego fără pereche, care dezvăluie un complex de superioritate. De altfel, orgoliul său a avut de suferit la 23 octombrie, când preşedintele francez Nicolas Sarkozy şi cancelarul german Angela Merkel au schimbat, în public, zâmbete cu subînţeles pe socoteala sa. A fost o adevărată umilire pentru cel care se prezintă ca "cel mai bun preşedinte al Consiliului (de Miniştri) din istoria Italiei".

Tânărul Silvio Berlusconi munceşte ca animator în cluburi de noapte şi pe nave de croazieră, cântând şi spunând bancuri.

Vânzător de aspiratoare la sfârşitul anilor ’50, el obţine în 1961 o licenţă în drept, după care împrumută bani de la banca tatălui său, pentru a fonda "Şantierele milaneze reunite".

Începe o ascensiune de neoprit în domeniul imobiliar, care declanşează întrebări despre originea averii sale, la care a răspuns întotdeauna ambiguu.

Holdingul familiei, Fininvest, cuprinde numeroase societăţi, inclusiv trei posturi de televiziune, editura Mondadori şi Clubul de Fotbal AC Milan.

Acesta i-a permis lui Silvio Berlusconi să fie, timp de zece ani, cel mai bogat om din Italia, după care riscurile pe bursă îl detronează de pe această poziţie, dar rămâne mereu între primii cinci.

În 1994, "Il Cavaliere", titlu onorific decernat de preşedinte ca recunoaştere a eforturilor sale, se lansează în politică. În câteva săptămâni, el pune pe picioare Forza Italia (Hai, Italia!), un partid format în mod esenţial din cadre de la Fininvest.

El se aliază cu neofasciştii din Mişcarea Socială Italiană (MSI) a lui Gianfranco Fini şi populiştii din Liga Nordului a lui Umberto Bossi şi câştigă alegerile, în aprilie 1994. Abandonat de Ligă, Guvernul său se prăbuşeşte după şapte luni.

În 2001, obţine din nou postul de premier, pe care-l va păstra până în aprilie 2006, un mandat fără precedent din perioada postbelică şi până atunci.

Uzat de cei cinci ani la putere, este învins "la mustaţă", în legislative, de eternul său rival de stânga, Romano Prodi, care se dovedeşte incapabil să îşi păstreze coaliţia unită, pemiţându-i lui Berlusconi o revanşă răsunătoare doi ani mai târziu, în 2008 şi un al treilea mandat ca şef al Guvernului.

Abil în a poza ca "victimă", mereu certat cu justiţia pentru diverse cazuri de corupţie şi fraudă fiscală, Berlusconi a fost condamnat în mai multe rânduri în primă instanţă, dar niciodată definitiv.

Foarte atent cu felul în care arată, mic de înălţime şi mereu bronzat, el şi-a făcut implant capilar, şi-a retuşat pleoapele şi îşi vopseşte părul.

Atracţia faţă de femei tinere şi frumoase, inclusiv prostituate, i-a adus, în primăvara lui 2009, o supărătoare cerere de divorţ din partea celei de a doua soţii, sătulă de escapadele lui. Dar şi un proces pentru relaţii contracost cu o minoră şi abuz de putere pentru a o elibera, în toamna lui 2010, pe tânăra marocană "Ruby", care a participat la petrecerile sale, numite "bunga-bunga".

După ce i s-a făcut rău, în noiembrie 2006, i s-a instalat un stimulator cardiac, în decembrie, în Statele Unite. În 1997 fusese operat de cancer la prostată.

În decembrie 2009, un dezechilibrat psihic l-a lovit cu o machetă a catedralei din Milano peste faţă, fracturându-i nasul şi doi dinţi.

Silvio Berlusconi are cinci copii din cele două căsătorii ale sale, dar şi mai mulţi nepoţi.

Sursa: mediafax.ro