Actualitate

Biserica ATACĂ homosexualii: „Căsătoria poate fi fondată numai de către un bărbat și o femeie, nu între persoane de același gen”

„Parada minorităților sfidează în mod abuziv şi public valorile majorității societății noastre care se numără a fi în proporții de 98% creștini ortodocși – păstrători ai învățăturii Sfintei Evanghelii, conform căreia căsătoria poate fi fondată numai de către un bărbat și o femeie, și nu între persoane de același gen”, se arată în mesajul lui mitropolitului.

În scrisoare mai scrie că „nu există nici un motiv legal, moral, dar și rațional care ar determina mobilizarea și susținerea autorităților noastre publice locale a unui asemenea manifest absurd”.

Recent Primăria Municipiului Chișinău a fost acuzată de homofobie după ce a refuzat să instaleze două obiecte de artă, care urmau să fie inaugurate în cadrul campaniei sociale „Fără Frică”. Potrivit unui comunicat de presă, instalațiile artistice urmau să fie amplasate pe strada pietonală Eugen Doga pentru două săptămâni și în Parcul Valea Morilor pentru o zi.

Campania socială „Fără Frică” este organizată cu scopul de a sprijini comunitatea LGBT. În acest an ea se desfășoară în perioada 8 și 20 mai 2018. Pe 19 mai, va avea loc marșul solidarității.

La data de 12 mai, Mitropolitul Vladimir cere mobilizarea tuturor creștinilor ortodocși pentru participarea la un marș al tăcerii pentru susținerea familiei tradiționale.

TIMPUL.MD


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *