Bloc cu 30 de apartamente sociale din Glodeni urmează să fie dat în exploatare
Decizia cu privire la construcţia blocului din Glodeni a fost aprobată în vara anului trecut de Comitetul de supraveghere al Unităţii de Implementare a Proiectului de construcţie a locuinţelor pentru păturile defavorizate II (UIP II).
Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Liviu Volconovici, a afirmat că prin decizia Comitetului de supraveghere al UIP II s-a aprobat finalizarea unei construcții demarate la începutul anilor 1990. “Va fi un bloc cu parter și patru nivele, apartamente cu trei, două și cu o odaie. Costul total al proiectului constituie circa un milion de euro. 60% din suma totală este oferită de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BCE), iar 40% reprezintă contribuția, inclusiv nefinanciară, a autorităților publice locale. Locuințele vor fi finisate la „cheie", dotate cu blocuri sanitare, aragaz, sistem de încălzire autonom, geamuri termopan, uși interioare, pereți și tavane zugrăvite, pardosea, gresie, laminat”, a precizat ministrul.
Beneficiari ai apartamentelor vor fi familiile cu mulți copii, tinerii specialiști angajați în instituțiile bugetare, persoanele cu dizabilități etc.
În perioada 2009-2011, în cadrul primei faze a proiectului de construcție a locuințelor sociale în țara noastră, în raionul Glodeni au fost construite deja 30 de apartamente sociale.
Locuințele sociale în Republica Moldova sînt construite în cadrul unui proiect susținut financiar de BCE, ce oferă țării noastre un împrumut de aproape 20,4 mln euro, pe un termen de pînă la 20 de ani. Pînă la sfîrșitul anului 2018, cînd va fi finalizată faza II a proiectului, vor fi construite circa 700 de locuințe sociale în opt raioane ale țării.
Sursa: Moldpres.md