(BLOG) Filat a fost demis! Cineva ar putea fi următorul premier?
Am scris și pe facebook și scriu și aici, că nu mă bucur că a picat și s-a destrămat AIE sau că guvernul a fost demis, mă bucură anume eșecul personal al acestui îngâmfat arogant pe nume Vlad Filat.
Gata bocetele, acuma trebuie să ne gândim cine ar putea să fie numit în funcția de premier, pe viitor, în așa mod ca să fie acceptat și de PLDM, și de PL, și de PD?
Din start, este exclus ca Filat să revină în această funcție, pentru că nu mai are credibilitatea de odinioară, imaginea de politician, după demisia de astăzi, îi este afectată, iar faptul că atmosfera din PLDM nu mai e una ca înainte, îi atribuie o vină și mai mare lui Filat, ca președinte de partid.
Cine îi poate lua locul lui Filat, în caz că pe viitor cele 3 partide din fosta AIE vor încerca să formeze din nou un fel de coaliție, numai ca să nu-i lase pe comuniști la putere?!
1. Dorin Drăguțan – actualul guvernator al Băncii Naționale, preşedinte al Consiliului de Administraţie al BNM. Ar avea susținerea PL și PD.
2. Alexandru Tănase – actualul președinte al Curții Constituționale, fost vice-președinte PLDM. Ar avea susținerea PL și PD, parțial și a PLDM, dat fiind faptul că președintele PLDM, Vlad Filat, nu prea îl agrează pe Alexandru Tănase, după ce acesta a părăsit PLDM.
3. Iurie Leancă – actualul (sau deja fostul) ministru al afacerilor externe a Republicii Moldova. Acesta, cred că, ar fi numitorul comun a celor 3 partide din ex-AIE. Chiar dacă e membru PLDM, acesta ar putea fi acceptat și de PL, și de PD.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!