CSI / Rusia

Bloomerg: Putin ar urma să viziteze China, într-o primă călătorie în străinătate de la emiterea mandatului de arestare pe numele său

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, ar fi acceptat să facă prima sa călătorie în străinătate de când Curtea Penală Internațională (CPI) a emis un mandat de arestare pentru crime de război, relatează Bloomberg. Kremlinul a declarat că se elaborează un program pentru contacte bilaterale ruso-chineze și că va oferi mai multe detalii despre orice evenimente și date concrete în timp util, potrivit Hotnews.

Kremlinul pregătește vizita lui Putin în China pentru Forumul Belt and Road din octombrie, au declarat sub anonimitate trei persoane care au informații în acest sens. Putin a acceptat invitația președintelui chinez Xi Jinping de a participa la eveniment, a spus una dintre persoane.

Putin nu a părăsit Rusia de când tribunalul de la Haga a anunțat mandatul în martie, deși a vizitat zonele ocupate de ruși din Ucraina. El a refuzat invitația la summitul BRICS din Africa de Sud săptămâna trecută, după ce guvernul de acolo a precizat că va trebui să respecte ordinul de arestare a lui ca semnatar al CPI. De asemenea, i-a spus premierului indian Narendra Modi că nu va participa la summitul Grupului celor 20 de luna viitoare, deși India nu este semnatară a Statutului de la Roma, actul fondator al Curții Penale Internaționale.

Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat la începutul acestei luni că se așteaptă să-l găzduiască pe Putin pentru discuții în august. În schimb, Erdogan plănuiește să călătorească la Soci săptămâna viitoare pentru a se întâlni cu Vladimir Putin.

Întrebat de informațiile publicate de Bloomberg conform cărora președintele Vladimir Putin se pregătește să viziteze China pentru forumul Belt and Road din octombrie, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus:

„Programul contactelor bilaterale ruso-chineze la diferite niveluri, inclusiv la cel mai înalt nivel, este în curs de coordonare. Vă vom informa în timp util despre evenimentele specifice și termenele limită”.

De la invadarea Ucrainei, Putin a călătorit doar în țările fostei Uniuni Sovietice și în Iran, care furnizează drone armatei ruse.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *