BMW a înregistrat vânzări record în luna august
În luna august toată lumea este în vacanță. Vânzările scad în orice domeniu, mai ales în cel auto. Însă marca germană BMW a reușit să doboare toate recordurile în luna august 2011. Bavarezii au vândut mai mult de 100.000 unități!
"Lucrurile merg mai bine decât am crezut noi", a spus CFO-ul BMW, Franz Eichiner. Tot el a declarat că responsabilă pentru această creștere nu este doar piața chineză: "În anumite părți din Europa și America, ne-am dublat cifra de vânzări".
Până la finalul anului, BMW vrea să vândă peste 1.6 milioane unități. Acest lucru este perfect realizabil dacă ne uităm la actualele cifre. Cele mai cerute modele la vânzare în ultimele luni sunt: X3, X1 și seria 5.
Sursa: Automarket.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!