BNM a verificat toate informaţiile înainte de a-i acorda companiei SII dreptul de a-şi creşte cota în capitalul BEM

În acest sens, Drăguţanu afirmă că acţionarul respectiv a fost singurul care a obţinut dreptul de creştere a cotei la BEM, pentru că alte solicitări nu au fost conforme legislaţiei.
“Noi am primit solicitarea pentru autorizarea creșterii cotei considerabile la ВЕМ de la mai mult de un acționar. În final, am emis autorizația unui acționar. Le-am returnat solicitările acționarilor pe motiv că acestea nu au fost în conformitate cu regulamentele și prevederile BNM”, a declarat guvernatorul în cadrul unui interviu pentru agenţia Infotag.
În acest context, el a declarat că BNM a verificat minuţios compania SII şi nu au fost depistat nereguli, mai ales că aceasta este acţionar al BNM de mai bine de zece ani. “Compania Sisteme Informaționale Integrate (SII) este acționar al ВЕМ din anul 2002. Da, aceasta a fost achiziționată în decembrie 2012 de o companie rusă. Noi am avut întrebări referitoare la unele lucruri pentru care am cerut informații suplimentare și date mai amănunțite. Acestea trebuiau verificate, pentru aceasta fiind necesare acte suplimentare. Noi am verificat totul, am primit răspunsuri la toate întrebările. La finalul controlului le-am cântărit pe toate, și având în vedere angajamentele pe care și le asumau acționarii privați pentru redresarea situației la ВЕМ, Consiliul de Administrație al BNM a decis să acorde SII autorizația pentru creșterea cotei considerabile a acesteia în capitalul băncii până la 33%”.
Guvernatorul BNM s-a mai declarat sigur că acţionarii Băncii de Economii vor întreprinde acţiunile necesare pentru redresarea situaţiei băncii şi dezvoltarea acesteia. “Sunt convins că acționarii privați au idei cum să le organizeze pe toate. Pentru aceasta trebuie să existe un plan de afaceri, acesta trebuie discutat și aprobat la bancă. Eu sper că primele credite calitative vor începe să fie acordate chiar până la sfârșitul anului 2013, iar primele rezultate ale asanării situației financiare a ВЕМ le vom putea vedea la începutul anului 2014.
Până la finele anului curent BNM dorește să vadă că emisiunea ВЕМ s-a soldat cu stabilitate și liniște, că banca nu va mai fi supusă coliziunilor inutile care nu fac decât să împiedice adoptarea unor decizii corecte”, a concluzionat Dorin Drăguţanu.
Sursa: hotnews.md