ActualitateEconomie

BNR lansează în circuitul numismatic o bancnotă aniversară cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I

Banca Naţională a României lansează în circuitul numismatic, începând de duminică, 1 decembrie, o bancnotă aniversară pentru colecţionare, cu valoare nominală de 100 lei, imprimată pe suport de polimer, cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I.Conform unui comunicat al BNR, bancnota are dimensiuni de 147 x 82 mm, culoare predominantă albastru, este imprimată în tehnică mixtă, plană şi relief, pe suport de polimer şi are o fereastră transparentă complexă.

Pe aversul bancnotei se regăsesc, în partea dreaptă, în prim-plan, portretul şi semnătura regelui Carol I, dedesubt, numele acestuia şi anii de viaţă, respectiv “REGELE CAROL I 1839-1914”.În zona centrală, se află o reprezentare a reversului însemnului Ordinul “Steaua României” şi o scenă de luptă din timpul Războiului de Independenţă. Tot pe avers mai sunt imprimate stema României, denumirea băncii centrale “BANCA NAŢIONALA A ROMANIEI” şi medalionul cu sigla BNR. Valoarea nominală este înscrisă de patru ori, după cum urmează: în stânga jos pe orizontală, în cifre “100”; în partea centrală, jos, pe orizontală, în litere, “LEI UNA SUTÄ”; în dreapta jos pe verticală, în litere “UNA SUTÄ LEI” şi în dreapta sus pe verticală, în cifre “100”. Semnăturile guvernatorului şi casierului central sunt imprimate în partea centrală, deasupra valorii nominale în litere. Data punerii în circulaţie, respectiv “1 decembrie 2024”, este imprimată pe verticală, în dreapta bancnotei. Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate. Pe reversul bancnotei compoziţia grafică include o reprezentare a statuii de la Peleş a regelui Carol I şi, în centru, o imagine a Castelului Peleş. Dedesubt este imprimat pe orizontală, pe două rânduri, textul “FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR”. În plan secund, în zona centrală, este reprezentat podul Carol I, de la Cernavodă. Sus, pe orizontală, se află denumirea băncii centrale “BANCA NAŢIONALÄ A ROMANIEI” şi sigla BNR, care este poziţionată în dreapta sus şi stânga jos. Valoarea nominală este imprimată astfel: în cifre, “100” pe verticală în stânga sus, pe orizontală deasupra Castelului Peleş şi în dreapta jos şi în litere “UNA SUTÄ LEI” pe orizontală în stânga jos. Pe fondul bancnotei sunt imprimate, în culori atenuate, motive geometrice stilizate. Seria şi numărul bancnotei tipărite cu litere şi cifre în două culori, negru şi roşu, sunt imprimate astfel: în centru sus, pe orizontală cu cerneală roşie, cu caractere de înălţime crescătoare şi în stânga pe verticală, cu cerneală neagră şi caractere de aceeaşi înălţime. În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include elemente de siguranţă în substratul de polimer, respectiv: fereastra transparentă complexă, pe verticală (care conţine în zona centrală, portretul regelui Carol I, reprezentat în tehnică multiton şi textul “ROMANIA”, încadrate într-o reprezentare stilizată a însemnului Ordinul “Coroana României”), în partea superioară, coroana României reprezentată în tehnică multiton, care la examinarea în lumină ultravioletă prezintă fluorescenţă în două culori, argintiu şi roşu, în interiorul ferestrei transparente, în zona superioară şi în zona inferioară a acesteia; elemente grafice realizate cu cerneală optic variabilă (albastru-verde), care îşi schimbă culoarea în funcţie de unghiul sub care sunt privite, textul “ROMANIA” în negativ, care poate fi citit din patru direcţii diferite, încadrează fereastra transparentă atât în partea superioară a acesteia cât şi în cea inferioară, elemente realizate cu cerneală metalizată aurie, poziţionate în zona centrală a ferestrei transparente complexe şi în jurul acesteia, atât pe avers cât şi pe revers, făcând parte din reprezentarea stilizată a însemnului Ordinul “Coroana României”; două elemente tip filigran, respectiv însemnul Ordinul “Steaua României” şi sigla BNR, vizibile atunci când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; fir de siguranţă magnetic, care include în negativ microtextul “CAROL I” ce poate fi citit din patru direcţii diferite; elemente grafice de dimensiuni diferite care conţin în negativ valoarea bancnotei, poziţionate pe reversul acesteia şi realizate cu cerneală iridiscentă verde. De asemenea, bancnota mai include elemente de siguranţă adăugate la imprimare pe avers, şi anume: imprimare în relief detectabilă prin palpare, respectiv portretul, semnătura, numele şi anii de viaţă ai regelui Carol I, însemnul Ordinul “Steaua României”, stema României, denumirea băncii centrale “BANCA NAŢIONALÄ A ROMANIEI” şi medalionul cu sigla BNR, valoarea nominală în cifre şi litere, elementul embosat “100” şi textul “LEI UNA SUTÄ”, tipărit cu cerneală optic variabilă, care îşi schimbă culoarea din auriu în verde când bancnota este privită sub diverse unghiuri de înclinare; elementul de suprapunere avers-revers: o stilizare a însemnului Ordinul “Coroana României”; suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; microperforaţii laser cu valoarea nominală “100” amplasate în zona centrală, pe direcţie verticală, vizibile pe ambele feţe ale bancnotei; liniatură antiscaner şi anticopiere, pe zonele libere din stânga şi din dreapta; design securizat cu imprimare plană în iris, în zona centrală. Elemente de siguranţă sunt adăugate şi la imprimare pe revers, respectiv: imprimare în relief detectabilă prin palpare – Castelul Peleş, statuia regelui Carol I, denumirea “BANCA NAŢIONALĂ A ROMANIEI” şi sigla băncii centrale BNR, valoarea nominală în cifre “100”, în stânga sus pe orizontală, în dreapta jos şi în litere, pe orizontală, în stânga jos, şi textul “FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILOR”; elementul de suprapunere avers-revers: o stilizare a însemnului Ordinul “Coroana României”; suprapunerea se realizează când bancnota este luminată din partea opusă privitorului; imagine latentă cu inscripţia “BNR”, aflată la baza imaginii Castelului Peleş; liniatură antiscaner şi anticopiere, pe zonele libere din stânga şi din dreapta; design securizat cu imprimare plană în iris, în zona centrală. Potrivit BNR, pe lângă elementele de siguranţă destinate publicului, bancnota de 100 lei prezintă, suplimentar, elemente de siguranţă adăugate prin imprimare, atât pe aversul cât şi pe reversul bancnotei şi detectabile cu aparatură specială, respectiv microtext imprimat plan pe avers – inscripţia “100 LEI”, în spatele portretului regelui, microtext în relief pe avers – inscripţia “BANCA NATIONALA A ROMANIEI”, deasupra textului cu denumirea băncii centrale de emisiune, şi “BNR”, în interiorul cifrelor reprezentând valoarea nominală, în stânga jos, microtext în relief pe revers – inscripţia “BNR”, în dreptunghiul din partea stângă şi în cifrele reprezentând valoarea nominală, din partea dreaptă, imagine gen timbru cu valoarea nominală a bancnotei, pe revers, în cifre, în stânga, pe orizontală “100”, cu luminiscenţă galben-verzuie în lumină ultravioletă, seria şi numărul orizontal, pe revers, în centru sus, în culoare roşie, cu luminiscenţă oranj în lumină ultravioletă, seria şi numărul vertical, pe revers, în stânga, de culoare neagră, care prezintă luminiscenţă galben-verzuie în lumină ultravioletă, precum şi proprietăţi magnetice. Bancnota aniversară pentru colecţionare, cu valoare nominală de 100 lei, cu tema 185 de ani de la naşterea regelui Carol I, este inclusă într-un pliant de prezentare al cărui text este redactat în limbile română, engleză şi franceză. Tiirajul maxim pentru această emisiune numismatică este de 30.000 de bancnote. Preţul de vânzare al bancnotei aniversare este de 150 lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare. Bancnotele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic a bancnotei aniversare pentru colecţionare se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *