Bogatu despre “actul mafiot” și Jurnal TV
„Poveştile adevărate ale Baronului Munchausen de la Jurnal TV. Dacă Jurnal TV a ajuns până într-acolo, încât susţine cum că semnarea Acordului de Asociere cu UE este un act mafiot, înseamnă că postul respectiv s-a autodepăşit, efectiv s-a tras de păr pentru a-şi scoate trupul din mlaştină, precum legendarul baron Munchausen”, a scris Bogatu pe pagina sa de Facebook.
„Drept răsplată, instituţia de lângă Poşta Centrală merită să fie ridicată de la rangul de televiziune la cel de Minister al Adevărului. Pe aceste imposibile culmi ale creativităţii nici măcar Dodon n-a urcat, iar Voronin şi Formuzal par nişte liliputani dintr-un „circ de pitici”, sortiţi să zacă în fundăturile imaginaţiei politice. Ce ar face ei oare fără Constantin Cheianu, care este îndreptăţit, neîndoielnic, să-şi adjudece portofoliul de ministru al Adevărului în mica şi pitoreasca noastră Oceanie?”, adaugă acesta.
Menționăm că țara noastră va semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană pe 27 iunie.
Sursa: Moldova.org
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!