Boicot împotriva gheretelor
Oamenii au susținut în nenumărate ori că acestea urâțesc imaginea orașului. Sunt prea multe și încarcă spațiul destinat pietonilor. Chiar dacă Primăria spune că nu se mai oferă autorizații pentru acestea, ca prin minune ele continuă să apară.
Zilele trecute am fost la o plimbare în parcul Valea Morilor. Acum doi ani în parc nu era decât o singură gheretă care punea la dispoziția oamenilor băuturi calde pe timp de iarnă și înghețată în timpul verii. Acum am descoperit că parcul are deja trei gherete a aceleași firme pe aleea din jurul lacului care are doi kilometri și jumătate. Deci, în medie, la fiecare 800 de metri se află o gheretă cu cafea și ceai.
Oamenii au cerut primarului Dorin Chirtoacă să intervină și chiar să scoată gheretele din anumite zone. După câte vedem, primarul nu reacționează la cerințele cetățenilor, iar pentru că societatea civilă consolidată este o putere, propun să boicotăm aceste gherete. Să nu mai cumpărăm produsele lor. În primul rând, pentru că putem cumpăra apă, ceai sau cafea din localurile care sunt în apropierea parcurilor, toate dintre acestea oferă băuturi la pachet. Iar în al doilea rând, dacă gheretele nu vor avea venit, vor dispărea într-o bună zi. Nu cred că este o dificultate să treci câțiva pași pentru a-ți cumpăra ce vrei de la un magazin sau cafenele și apoi să faci o plimbare în parc. Or, ne-am făcut boieri și vrem totul pe tavă.
În loc să ne supărăm pe primar că le oferă autorizație, mai bine ne consolidăm împotriva acestora. Comunicăm cu prietenii și familia noastră să facă la fel. Iar într-un final, vom demonstra că societatea civilă poate face mai multe decât Primăria, care nu se hotărăște să interzică aceste gherete în capitală.