Bolnavul Shor vrea să fie primarul Orheiului din arest
Ilan Shor a solicitat listele de subscripție marți, 12 mai, spune președintele Consiliului de Circumscripție Orhei, Victor Șeremet, citat de Agora.md.
Acesta ar avea nevoie de 1300 de semnături pentru a putea fi înregistrat în cursa electorală.
În 6 mai Ilan Shor a fost arestat la domiciuliu, unde poliția a trimis mai mulți agenți să supravegheze locul de detenție. Decizia de arest la domiciliu a venit de la Judecătoria Buiucani, însă la cererea procurorilor.
„Procurorii au solicitat arest la domiciliu pentru 30 de zile, instanţa a acceptat în mare parte solicitarea. Astfel, nu are voie să părăsească casa şi să discute cu alte persoane. În caz că nu vor fi respectate condiţiile impuse, el va fi transferat într-un izolator. Decizia judecătorilor urmează a fi contestată la Curtea de Apel”, a declara atunci şeful Direcţiei Urmărire Penală a Centrului Național Anticorupție, Bogdan Zumbreanu.
Nemulțumit de decizie, pentru că nu se menționează pe undeva că Shor a încălcat condițiile impuse, procurorul care instrumentează cazul a făcut recurs, în care a cerut schimbarea arestului la domiciliu pe un arest simplu, într-un izolator.
Ilan Shor este vedeta raportului realizat de compania americană de audit Kroll, din care reiese că omul de afaceri este responsabil de furtul multor miliarde de lei moldovenești sin sistemul bancar.
Controversatul om de afaceri este responsabil pentru dispariția miliardului de dolari, însă beneficiarii finali ai banilor rămân necunoscuți, concluzionează investigatorii companiei americane Kroll.
Sursa: infoprut.ro