BOMBĂ: Filat acuzat că a dat BEM pe mâna rușilor. PL sesizează Procuratura Generală
Liberalii îl acuză pe fostul premier Vlad Filat că prin acţiunile sale şi ale subordonaţilor săi a prejudiciat statul cu miliarde de lei prin aducerea BEM în pragul falmentului şi s-au adresat Procuraturii Generale.
Liderul PL MIhai Ghimpu a amintit într-o conferinţă de presă că încă în 2011 a atenţionat asupra situaţiei de la Banca de Economii, condusă de apropiaţi ai lui Filat, ale cărei acţiuni au fost devalorizate intenţionat.
Potrivit lui Ghimpu, preşedinte al consiliului de administraţie al Vneşekonombank este nimeni altul decât premierul rus Dmitri Medvedev. “Putem spune că Vlad Filat, cu ajutorul lui Ilan Shor, au adus prejudicii stattului şi pun în pericol sistemul bancar al Republicii Modova”, a declarat Ghimpu.
Liberalii s-au adresat Băncii Naţionale să revadă decizia de a pemite tranzacţionarea celor aproape 25% din acţiuni, CNPF să nu înregistreze tranzacţia şi de asemenea au depus un demers la Procuratura Generală.
Amintim că la 24 aprilie Bursa de Valori a înregistrat tranzacţia celor 25% din acţiuni la un preţ de 50 de milioane de lei, în condiţiile în care acum câţiva ani ar fi costat aproape jumătate de miliard. La scurt timp, controversatul om de afaceri Ilan Şor a fost ales membru al Consiliului de administraţie aol Băncii. Anterior, fostul premier Ion Sturza an declarat că această tranzacţie este de fapt “furt şi trădare” şi că banca rusească a cumpărat acţiunile de la un lider politic de la Chişinău.
Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!