Botezul

Cunoaşteţi cazul cu bebeluşul mort în timpul botezului. Preotul a fost judecat şi condamnat. După câteva luni, expertiza medico-legală efectuată la Chişinău a demonstrat că bebeluşul a murit în timpul botezului, dar nu din cauza botezului. Deşi a fost un scandal monstruos în presă împotriva preotului imediat după botez, când acesta a fost achitat s-a vorbit mult mai puţin.

Interesantă a fost pentru mine atitudinea oamenilor. Cei mai mulţi s-au luat de ritualurile „învechite” ale bisericii, iar neoprotestanţii au prins momentul să vocifereze împotriva botezului la copii. Oamenii au început să se teamă. Să ceară ca la botez copiii să nu mai fie scufundaţi în apă, ci doar stropiţi. Deşi termenul baptizeo, din greacă, înseamnă a scufunda.

Malformaţiile pulmonare sunt întâlnite încă din vechime. Copii, aparent sănătoşi, se înecau brusc cu salivă şi mureau. Apoi mai există şi ceea ce medicina numeşte Sindromul Morţii Subite la Sugar (SMSS), o boală oribilă. Iată ce spun dicţionarele medicale: „Sindromul morţii subite la sugar (SMSS) reprezintă moartea sugarului cu vârsta sub 1 an, fără o cauză cunoscută.” De obicei se întâmplă în somn, dar există şi excepţii.

În Evul Mediu acest lucru a dus la o situaţie absolut sinistră. Oamenii începuseră să practice botezul copiilor morţi (Jean Delumeau, Frica şi păcatul în Occident). O situaţie care a creat mari probleme Bisericii Catolice. Mai ales că, pentru cei care nu ştiu, biserica recunoaşte botezul din necesitate. Ce înseamnă acest lucru? Dacă un om nebotezat (copil sau matur) e în pragul morţii şi nu mai e timp să se aştepte un preot, oricine îl poate boteza. Dacă este lângă el un bărbat, îl va boteza bărbatul, dacă nu – femeia. Adică muribundul va fi scufundat în apă de trei ori: în numele Tatălui, în numele Fiului, în numele Duhului Sfânt. Dacă cel botezat va supravieţui, preotul va continua procedura botezului, dar fără să îl mai scufunde în apă.

Sfântul Chiril al Ierusalimului, (sec. IV) în Catehezele baptismale (învăţături despre botez), susţine că botezul care nu este săvârşit prin întreită scufundare, în numele Sfintei Treimi, nu este valid. Şi susţine importanţa botezării copiilor. Despre botezul copiilor a vorbit, încă din secolul al III-lea, şi Sfântul Ipolit.

Deci, reţinem că botezul ca să fie valid trebuie făcut prin scufundare, iar scufundarea trebuie să fie întreită. Pentru că se face în numele Sfintei Treimi şi pentru că întruchipează cele trei zile ale morţii lui Iisus Hristos: „Au nu ştiţi că toţi câţi în Hristos Iisus ne-am botezat, întru moartea Lui ne-am botezat?” (Romani 6; 3).

Dacă ar fi să respectăm canoanele, orice creştin care a fost botezat în numele Sfintei Treimi, prin întreită scufundare, nu ar trebui rebotezat în cazul în care îşi schimbă confesiunea. Pentru că omul la botez primeşte curăţirea Duhului Sfânt, iar nerecunoaşterea botezului e sinonimă cu nerecunoaşterea lucrării Duhului Sfânt sau cu hulirea lucrării Lui în noi. Ori fiecare creştin ştie că Iisus a spus: „Adevărat grăiesc vouă, toate vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele şi hulele câte vor fi hulit. Dar cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu are iertare în veac, ci este vinovat de osânda veşnică” (Marcu 3; 28-29). Aşa că fiecare biserică, inclusiv cea ortodoxă, trebuie să fie cu luarea aminte şi să nu se grăbească să reboteze.

O atenţie sporită trebuie să o aibă şi naşii. Naşul, în momentul în care rosteşte „Simbolul de Credinţă” în locul copilului, trebuie să fie conştient că el s-a pus garant înaintea lui Dumnezeu pentru credinţa pruncului. Deci naşul va răspunde înaintea lui Dumnezeu de educaţia religioasă a finului său şi de credinţa acestuia. E mare lucru să garantezi credinţa cuiva. Atunci să accepţi să fii naş, când vei ştii că te vei ocupa de sufletul finului tău. Nu cum e la noi, când unii botează şi nu îşi mai văd finii până la majorat.