Social

BREAKING NEWS. Fragmente de rachetă, găsite la Briceni. Un grup de geniști a intervenit

Ministerul Apărării informează că un grup de geniști din cadrul Batalionului de Geniu „Codru” este pregătit să intervină în zonă, la solicitare, pentru a cerceta terenul unde au fost găsite fragmente de rachetă.

Resturi de rachetă au fost descoperite de patrula Poliției de Frontieră SPF Larga din raionul Briceni. Conform Ministerului de Interne, acestea „sunt provenite din atacurile aeriene ale Rusiei împotriva Ucrainei”, transmite TV8.

După ce au fost descoperite resturile presupusei rachete, s-a luat măsura protejării zonei și a fost anunțat Serviciul de Urgență 112, echipele Bombteh ale IGP, precum și Procuratura raionului Briceni.

Poliția de Frontieră împreună cu colegii din Inspectoratul de Poliție Briceni asigură perimetrul și pregătesc asistența pentru echipele de investigare și verificare ale Bombteh IGP și ale procuraturii.

Este cel de-al patrulea caz în care resturi ale unor rachete provenite din bombardamente asupra Ucrainei cad pe teritoriul Republicii Moldova.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *