Social

BREAKING NEWS. „Oprire unică” la trecerea frontierei de stat Leușeni-Albița

Executivul a aprobat semnarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova și Guvernul României privind controlul coordonat pe teritoriul României, în punctul de trecere al frontierei de stat Leușeni – Albița, pe sensul de intrare în România, scrie Ziarul Național.

Acordul va contribui la accelerarea și facilitarea traversării frontierei comune, prin efectuarea controlului coordonat al traficului în baza principiului „oprire unică”, fapt care va reduce timpul de așteptare la trecerea frontierei, inclusiv a transportului de mărfuri. În același timp, aplicarea documentului va contribui la asigurarea securității la frontiera moldo-română, segment important al frontierei externe a Uniunii Europene; asigurarea securității naționale, prin consolidarea eforturilor în prevenirea și contracararea criminalității transfrontaliere și, nu în ultimul rând, va servi o soluție de deblocare a lanțului logistic de aprovizionare, în contextul crizei generate de războiul din Ucraina.

Acordul va fi valabil pentru o perioadă de șase luni, ulterior stabilindu-se prelungirea lui, în baza evaluării în comun a rezultatelor sistemului de control. Prelungirea valabilității se va realiza pe cale diplomatică. Aplicarea Acordului poate fi suspendată temporar, în totalitate sau parţial, de oricare dintre părți, din motive de securitate națională, de ordine publică ori de sănătate publică.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *