Actualitate

Brexit: Guvernul britanic nu va declanșa în acest moment Articolul 50, afirmă Cameron

El a atras totodată atenția că decizia privind momentul declanșării procedurii prevăzute de Articolul 50 aparține exclusiv Marii Britanii, potrivit Reuters.

„Guvernul britanic nu va declanșa Articolul 50 în această etapă. Este decizia noastră suverană și doar Marea Britanie este cea care poate să o ia”, a evidențiat el.

Cameron a mai spus că el și cabinetul pe care îl conduce au transmis clar că votul în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană trebuie să fie acceptat.

„Nu mai pot exista dubii în legătură cu rezultatul (la referendum — n.r.). Am transmis clar — iar cabinetul a convenit în această dimineață — că decizia trebuie acceptată”, a afirmat el, în discursul susținut în fața parlamentarilor.

În același timp, șeful executivului de la Londra a subliniat că va implica pe deplin administrațiile din Scoția, Irlanda de Nord și Țara Galilor în pregătirea negocierilor asupra Brexit-ului.

El a declarat totodată că Banca Angliei și Trezoreria nu vor ezita să ia măsuri suplimentare pentru a stabiliza piețele financiare dacă va fi nevoie.

„Marea Britanie își dorește cele mai bune legături economice posibile cu vecinii săi europeni după Brexit”, a adăugat Cameron.

Premierul britanic a mai spus că indiferent de natura viitoarei relații a țării sale cu UE, își dorește ca actualele aranjamente privind securitatea să continue. 

AGERPRES.RO

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *