Eveniment

Brexit: Un responsabil din parlamentul britanic îi cere premierului Cameron să vorbească despre UE înaintea referendumului

Cameron face campanie pentru rămânerea Marii Britanii în UE, dar Partidul său Conservator este divizat asupra acestei teme, câțiva membri ai cabinetului său trecând în tabăra ‘out’, în timp ce sondajele de opinie sugerează că rezultatul ar putea fi foarte strâns la referendum.

Andrew Tyrie, conservator, a declarat că este ‘surprins și dezamăgit’ de faptul că David Cameron refuză să se prezinte în fața respectivei comisii înainte de referendumul din 23 iunie. ‘Publicul este dornic să vadă dincolo de sloganuri și pretenții exagerate care au caracterizat până în prezent prea mult dezbaterea asupra referendumului", a spus Tyrie, care a publicat totodată o scrisoare pe care i-a trimis-o premierului Cameron cerându-i să-și reconsidere atitudinea.

Downing Street a anunțat că a primit scrisoarea lui Tyrie și că va răspunde în timp util. Totodată, Andrew Tyrie a publicat o scrisoare trimisă de David Cameron, datată 21 martie, în care premierul cita ‘o agendă destul de încărcată’ ca motiv al absenței sale.

O sesiune de întrebări și răspunsuri despre UE în cadrul comisiei conduse de Tyrie s-ar putea dovedi o provocare pentru orice politician. Tyrie nu a declarat dacă este pentru rămânerea sau ieșirea din UE, dar pare dornic să demonteze unele din pretențiile excesive care au fost făcute de ambele părți, indiferent de apartenența politică.
 
Sursa: Agerpres.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *