Bruno Souza, acuzat oficial de poliţie de uciderea fostei amante
Poliţia din statul brazilian Minas Gerais şi-a finalizat ancheta şi a transmis, vineri, Ministerului Public concluziile acesteia, urmând ca autorităţile să decidă cum vor acţiona în continuare.
Capetele de acuzare formulate împotriva lui Bruno Souza sunt "omor, răpire, sechestrare, dispariţia unui cadavru şi formarea unui grup infracţional", potrivit site-ului G1, care aparţine reţelei de televiziune Globo.
Alte şapte persoane trebuie să răspundă aceloraşi acuzaţii, printre acestea numărându-se soţia lui Bruno, Dayane, şi cel mai bun prieten al acestuia, Luiz Henrique Ferreira Romao, cunoscut sub numele de "Macarrao".
Eliza Samudio (25 de ani), mama unei bebeluş de patru luni pe care l-ar fi avut cu Bruno Souza şi care solicita plata pensiei alimentare, a dispărut pe data de 4 iunie, după ce a fost luată de la o reşedinţă a fotbalistului, din apropiere de Belo Horizonte, capitala statului Minas Gerais.
Deşi corpul femeii nu a fost găsit, poliţia a ajuns la concluzia că aceasta a fost ucisă, iar Bruno este instigatorul crimei.
Presupusul asasin al Elizei Samudio, fostul poliţist Marcos Aparecido dos Santos, este acuzat de "omor calificat, formarea unui grup infracţional şi de dispariţia cadavrului".
Potrivit rezultatelor anchetei, Eliza ar fi fost strangulată de Marcos Aparecido dos Santos, care s-a ocupat apoi de dispariţia corpului acesteia.
Un văr al lui Bruno, un adolescent de 17 ani, a declarat poliţiei în timpul anchetei că a participat la răpirea Elizei şi că, după ce a fost ucisă, corpul femeii a fost tranşat, părţi din acesta fiind aruncat la câini.
Bruno Souza este în prezent încarcerat în închisoarea din Contagem, din statul Minas. Presa locală a publicat vineri fotografii cu acesta cu capul complet ras, publicaţiile braziliene scriind că portarul şi-ar fi ars tot părul, pentru a evita un examen ADN.
Sursa: Timpul.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!