„Bucătarul lui Putin” le cere procurorilor să-i investigheze pe înalţii oficiali ruşi din domeniul apărării
Evgheni Prigojin, şeful grupului de mercenari Wagner, a declarat miercuri, 31 mai, că a cerut procurorilor să investigheze dacă înalţii oficiali ruşi din domeniul apărării se fac vinovaţi de încălcarea legii înainte sau în timpul războiului din Ucraina, relatează News.ro.
”Astăzi am trimis scrisori Comitetului de Investigaţii şi Procuraturii Federaţiei Ruse cu solicitarea de a verifica dacă a fost comisă o infracţiune în timpul pregătirii şi în timpul desfăşurării OSS (Operaţiunea Militară Specială) de către o serie de funcţionari de rang înalt ai Ministerului Apărării”, a anunţat Prigojin. ”Aceste scrisori nu vor fi publicate, întrucât autorităţile de anchetă se vor ocupa de acest lucru”, a precizat şeful Wagner.
Solicitarea lui Prigojin este cea mai evidentă provocare publică a sa de până acum la adresa cadrelor militare cu rangul cel mai înalt din ţară, ministrul apărării Serghei Şoigu şi şeful Statului Major General Valeri Gherasimov, pe care îi critică cu regularitate.
În intervenţiile publice din această săptămână, el a spus că a continuat să informeze conducerea de vârf a ţării despre probleme şi a acuzat înalţi oficiali de la Kremlin că au blocat acoperirea mediatică a lui şi a armatei sale private.
În vârstă de 61 de ani, Prigojin şi-a început afacerile în domeniul alimentar, deţinând restaurante şi o firmă de catering care ani de zile a fost furnizor pentru armata rusă. Ulterior, cel poreclit „Bucătarul lui Putin” şi-a făcut un grup privat de luptători, mercenarii lui ducând greul bătăliilor acerbe, care au durat luni de zile, pentru cucerirea oraşului ucrainean Bahmut. El a glumit săptămâna trecută spunând că porecla sa ar trebui să fie ”Măcelarul lui Putin”, mai degrabă decât ”Bucătarul lui Putin”.
După invazia rusă la scară largă din Ucraina, pe măsură ce războiul s-a împotmolit, Prigojin a intrat în conflict cu Şoigu şi Gherasimov, cei care conduc efortul de război, insultându-i periodic şi acuzându-i de presupuse trădări, în special pentru că nu au acordat sprijin şi armament miliţiei sale private. Niciunul dintre cei doi oficiali, apropiaţi de Vladimir Putin, nu a răspuns public criticilor sale.
Prigojin este probabil oligarhul din cercul lui Putin care a căpătat cea mai mare notorietate în timpul războiului din Ucraina. După ce ani de zile a stat în umbră şi nici măcar nu a recunoscut că se află în spatele mercenarilor Wagner, el are acum dese apariţii pe reţelele sociale şi nu se sfieşte să-i atace pe cei doi înalţi oficiali militari, despre care se ştie că sunt apropiaţi ai lui Putin.
Prigojin, la rândul său, îşi declară loialitatea faţă de Putin. ”Îmi iubesc patria, îl slujesc pe Putin, Şoigu ar trebui să fie judecat şi vom continua să luptăm”, a declarat acesta zilele trecute.
Prigojin nu îl provoacă direct pe Putin, ci mai degrabă joacă un rol de bufon şi acţionează cu aprobarea celor consternaţi de modul în care armata a condus războiul, au declarat pentru Reuters oficiali, diplomaţi şi analişti.