Ucraina

„Bucătarul lui Putin”, pus oficial sub acuzare în Ucraina. „Ciocanul justiției este întotdeauna mai puternic decât barosul anarhiei”

Parchetul General din Ucraina a anunțat vineri că l-a pus oficial sub acuzare pe fondatorul grupului Wagner, Evgheni Prigojin, supranumit „Bucătarul lui Putin”, pentru acțiunile sale în Ucraina.

Prigojin este acuzat de invadarea teritoriului Ucrainei și de acte de război împotriva Ucrainei.

„Potrivit investigațiilor, (Evgheni Prigojin) a fost împuternicit să recruteze, să antreneze și să-și comande subordonații în ostilitățile de pe teritoriul Ucrainei. Toate acestea s-au petrecut cu întregul sprijin al regimului rus. Șeful grupului Wagner este direct responsabil pentru mii de crime de război. El recunoaște deschis rolul pe care îl are în războiul împotriva Ucrainei și, cu acordul Kremlinului, rezolvă problemele de personal recrutând zeci de mii de deținuți. Condamnat anterior pentru furt, astăzi este erou al Rusiei. «Elita» criminală a regimului terorist”, este citat procurorul general al Ucrainei într-un comunicat al Parchetului General, precizând că și soldații Wagner sunt responsabili pentru actele lor.

Acuzațiile formulate împotriva lui Prigojin sunt invadarea teritoriului Ucrainei și acte de război împotriva Ucrainei, prevăzute în Codul penal ucrainean.

„Ciocanul justiției este întotdeauna mai puternic decât «barosul anarhiei»”, se mai arată în comunicatul parchetului ucrainean, aluzie la barosul folosit de Evgheni Prigojin pentru a-i pedepsi pe soldații Wagner care dezertează, instrument devenit simbol al grupării Wagner.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *