Editorial

Bucuriile duhovnicești

Dar trebuie și să menționez că, în general, e destul să văd un tort de ciocolată ca să visez la el câteva luni. Probabil, există și oameni care postesc cu ușurință.

Oricum, imediat după acel post, am decis că ÎPS Serafim Joantă avea dreptate: nu e rău să nu postești, dar e foarte bine să o faci. Și auzeam în jurul meu oameni bucuroși că încep postul. La vremea și anii de atunci îmi era dificil să înțeleg. Cum să se bucure cineva de un post de șapte săptămâni. Credeam că bucuria vine din frumusețea slujbelor.

Au trecut mulți ani până să înțeleg, că bucuria nu e doar pentru slujbe și că omul postitor nu stă cu gândul lipit de bucata de carne, pe care o va mânca de Crăciun sau de Paște. E o mulțumire în fiecare gest pe care omul îl face către Dumnezeu. Și în alegerea cu grijă a alimentelor. O jertfă mică și ușoară, pe care o poate aduce oricine și care, după ce oamenii se obișnuiesc cu postul, nu mai presupune un mare efort.

Așa cum deja știți, e nevoie de mult mai mult decât un banal regim alimentar. Ca să putem posti (nu să ținem un regim steril) e nevoie de rugăciune, lectură, milostenie și – mai ales – prezența în biserică.

Dar ar fi bine să nu ne mințim pe noi înșine în această perioadă: că postul nu contează, că avem și așa gastrită, că oricum muncim din greu, că mâncarea de post e mai scumpă (să ne uităm cât costă fasolea, cartofii și mazărea), că suntem prea tineri sau prea bătrâni. Știe fiecare om, care e sincer cu el, că acestea nu sunt motive. Postesc oamenii și la zece ani, și la o sută de ani.

Dacă hotărâm că nu vrem, e libertatea noastră. Nu cred că ajunge cineva în iad, fiindcă nu postește. Dar cred că avem datoria morală să ne recunoaștem nouă înșine că e mai comod să nu postim. Fără să inventăm alte motive.

Alegerea ne aparține, dar să nu uităm, vine o vreme când tot ce astăzi pare oboseală și strădanie în parcursul nostru duhovnicesc, se transformă cândva în bucurie.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *