Bugetul Chişinăului va fi aprobat în timpul apropiat
Consilierul CMC din partea PL, Mihai Ceban, susţine că votarea bugetului a fost imposibilă mai devreme. „Sunt de acord că era necesar ca bugetul municipal să fie adoptat mai repede. Dar nu totul este posibil atunci când o doresc primarul şi consilierii. Elaborarea proiectului de buget presupune o procedură. Apoi a fost adoptat Bugetul de stat şi a fost nevoie de timp pentru ajustare. La şedinţa CMC din 2 februarie urma să fie pus la vot în prima lectură proiectul bugetului municipal pentru 2017, dar consilierii nu au reuşit, după ce au avut de discutat şapte chestiuni din ordinea de zi a şedinţei. Cred că săptămâna viitoare proiectul bugetului municipal va fi votat în prima lectură”, a spus consilierul liberal.
Veaceslav Bulat, consilier municipal din partea PPEM, a confirmat că totul este pregătit pentru a fi votat bugetul municipal, însă s-a arătat indignat de tergiversare. „După ce a fost adoptat Legea bugetului pentru 2017, era nevoie de ajustat patru cifre. Nu înţeleg de ce au trebuit tocmai trei săptămâni ca să fie ajustate patru cifre”.
Consilierul PSRM, Dinari Cojocaru, a criticat conducerea Primăriei Chişinău pentru gestionarea proastă a finanțelor publice în Chişinău. „Deficitul bugetar în 2017 va fi de 450 de milioane de lei. Este consecinţa unei gestionări proaste. Noi am adoptat un şir de decizii care urmau să aducă venituri în bugetul municipal, cum ar fi taxele majorate pentru staţiile Peco sau amenzile majorate pentru defrişarea ilegală a spaţiilor verzi. Aceste decizii nu au fost aplicate”, a declarat socialistul.
IPN