Asta nu înseamnă că nu trebuie să ne mărturisim credința, dar nici nu trebuie să ne ascundem slăbiciunile și să scoatem în față doar chipul unor virtuți pe care încă nu le stăpânim. Ce e mai dezarmant decât un om pe care îl crezi iubitor, apoi îl vezi urându-și aproapele? Sau un om cu un chip cucernic pe care îl afli dedat destrăbălărilor? Tocmai de aceea faptele noastre bune trebuie făcute în ascuns, că e mai bine ca oamenii să ne creadă mai slabi decât suntem, decât mai puternici.
Dacă omul ne va nedreptăți și va spune că suntem păcătoși, acuzându-ne chiar și de păcate pe care nu le-am săvârși, cu nimic nu va conta asta înaintea lui Dumnezeu. El care ne știe, ne va primi așa cum suntem, nu cum ne văd ceilalți. Dar la ce ne-ar ajuta ca oamenii să ne creadă sfinți, iar în ascuns să fim plini de păcate? Oare pot oamenii să ne mântuiască?
Cel care suferă când ceilalți îl judecă pentru păcate (săvârșite sau nu) are două motive pentru suferința lui: slava deșartă și câștigul. Fie că vrea beneficii de la cei din jur, iar defăimarea i le va lua, fie că e atât de mândru încât nu suportă gândul că pentru cei din jur nu e la fel de deosebit cum e pentru el însuși. Însă indiferent de motiv, trebuie să ne reprimăm supărarea. Spune cineva că suntem zgârciți, egoiști, pătimași – să nu ne întristăm. Dar să ne apărăm atunci când cineva spune că e greșită credința noastră în Dumnezeu. Aici nu tac și nu plec capul. Voi mărturisi oricând, oriunde și oricui că eu cred în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, care a murit pentru noi și a înviat a treia zi.
Una e credința, care de fapt e mărturisirea lui Dumnezeu, și alta e viețuirea noastră, care e mărturisirea propriei persoane. Aceasta din urmă nu trebuie să o facem în fața oamenilor, ci în fața lui Dumnezeu. Și mai ales să ne ferească Dumnezeu de ispita de-a încerca cu bună știință să părem mai buni decât suntem!
Apostolul Pavel L-a mărturisit pe Dumnezeu toată viața sa, până la moarte prin executare L-a mărturisit. Dar când a fost vorba de faptele sale a spus: „Căci chiar dacă aş vrea să mă laud, nu voi fi fără minte, căci voi spune adevărul; dar mă feresc de aceasta, ca să nu mă socotească nimeni mai presus decât ceea ce vede sau aude de la mine." (II Corinteni 12; 6). Să îl urmăm și în acest exemplu și să renunțăm să convingem oamenii de faptele noastre cele bune, chiar și atunci când ele există.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
