Atitudini

Bună dimineața, Moș Ajun!

Ce să ne dea sărmanul moș sau gazda pe care o colindăm? Nuci și mere, o plăcintă, un păhărel cu licoare încălzitoare. Dar dintre toate specialitățile Crăciunului mie îmi tihnește cel mai bine speranța. Speranța că lumina sărbătorilor mă va însoți cât mai multă vreme de acum încolo, că starea aceasta caldă și blândă nu se va risipi odată cu desființarea bradului ofilit și cu demontarea instalațiilor strălucitoare din oraș. Speranța că vine un an nou peste câteva zile și că o vom lua de la capăt crezând că totul va fi altfel și în orice caz mai bine. Pentru această ocazie a înnoirii toate s-au mai rostit până acum, e aproape imposibil să mai găsești ceva deosebit. Folosim aceleași clișee despre un nou început despre planurile de viitor, despre energia care garnisește inevitabil momentul trecerii în noul an. Ce să spun acum? A fost un an plin, cu de toate câte-un pic, ca într-un mare mozaic. Pe lista celor bune și foarte bune notăm: zile frumoase cu soare, momente fericite, ninsori strălucitoare, surprize plăcute, prieteni noi. Desigur, există și o listă a ocaziilor ratate, a gafelor, a faptelor, vorbelor și gesturilor absurde despre care știi doar atât: mai bine nu ar fi existat. Falsa impresie că peste o săptămână, la 1 ianuarie, o luăm de la început este și ea bună la ceva: îți dă puterea să crezi că cele rele pot să se spele și că de-acum înainte toate vor fi așa cum trebuie, așa cum ne dorim. Anul nou e doar o linie imaginară care întrerupe șuvoiul continuu al întâmplărilor. E o clipă de răgaz, când ne eliberăm de tensiuni cântând, dansând, pocnind petarde, îmbrățișându-i pe cei dragi. Anul nou e o gură de aer proaspăt care funcționează precum apa sfințită: în cazul în care crezi din tot sufletul că te va ajuta, va avea efect. Dacă nu crezi, nu-i nimic, rău n-are cum să-ți facă. La câteva zile distanță de acest nou început, vă doresc să gustați din toate bunătățile ce vi se oferă de sărbători, dar luați cu încredere o porție dublă de speranță! E delicioasă la sfârșit și început de an!

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *