ActualitateEconomie

Buncărul secret care a fost construit pentru ascunderea aurului României: Locația este una secretă

Un buncăr secret, care apare în documentele CIA, ar fi fost construit la Sinaia, cu scopul de a adăposti aurul României. Localnicii din zonă vorbesc chiar și despre un tunel ascuns, care ar ajunge până la Peleș.
Un document CIA, din 13 martie 1952, vorbește despre un buncăr secret subteran, aflat lângă Sinaia. Scopul ar fi fost adăpostirea aurului României, comandat în 1941, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. La acea vreme, tezaurul României depășea 200 de tone de aur, cea mai mare cantitate din istorie.

Oficialii BNR neagă prezența unui astfel de buncăr în Sinaia Potrivit antena3.ro, toți oficialii care au primit întrebări legate de acest subiect au evitat cu diplomație să răspundă curiozităților. Deși americanii au precizat cu subiect și predicat că la acest buncăr s-a lucrat trei ani, oficialii refuză să vorbească sau să facă publice anumite detalii. “Toate discuțiile legate de Valea Prahovei sunt confidențiale, pentru că a rămas neadoptată această soluție. S-a optat pentru Târgu Jiu, mănăstirea Tismana. Aceasta a fost opțiunea, discutată la nivelul Statului Major și la nivelul Guvernului României.

Au fost două variante. S-a găsit soluția în munte, unde s-a spart în peșteră și a fost astupat cu beton. Aurul a stat acolo până în 1947, când a fost readus la Banca Națională. Nu întrebați, pentru că nu discut despre acest depozit care nu are nicio legătură cu aurul”, a spus Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR. “Se vorbește despre un camion plin cu lingouri de aur” De asemenea, ni se confirmă că exista interes din străinătate pentru aurul nostru. “Au fost multe întâmplări. De pildă, se vorbește despre un camion plin cu lingouri de aur, care s-ar fi răsturnat. În felul acesta, ar fi aflat străinătatea că noi transportăm aur pe undeva. N-a fost așa”, a mai adăugat Adrian Vasilescu. Numai că atunci când începem să întrebăm prin zonă, localnicii vorbesc despre o locație bine păzită și chiar despre un tunel secret. “Există ceva. Este o zonă îngrădită, bine păzită. Nu știe nimeni ce este acolo. Se zice că ar fi și un tunel care ajunge până la Peleș”, a spus un localnic.    

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *