Actualitate

(Business Recorder) Autorităţile din R. Moldova investighează dispariţia unui MILIARD de dolari. “Se pare că o parte din bani a ajuns la bănci din Rusia”

Scandalul ameninţă să destabilizeze sistemul bancar al fostei republici sovietice cu 3,5 milioane de locuitori, suma însemnând "foarte mult" pentru acest stat sărac, comentează site-ul.

Cazul dispariţiei miliardului a ieşit la iveală după ce Banca Centrală a Republicii Moldova a descoperit că trei bănci au acordat împrumuturi în valoare totală de un miliard, reprezentând 15% din PIB-ul ţării.

Instituţiile financiare respective, Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, deţin aproape o treime din activele bancare ale ţării, inclusiv bani pentru plata pensiilor.

Tranzacţiile par că au fost efectuate în decurs de câteva zile, chiar înaintea alegerilor parlamentare de la sfârşitul lui noiembrie.

Cei care au primit fondurile nu au fost identificaţi, iar banii par să fi "dispărut".

"Nu pot să explic cum poate cineva să fure o sumă atât de mare de bani dintr-o ţară atât de mică", a declarat recent Pirkka Tapiola, reprezentantul UE la Chişinău.

Potrivit unui raport parlamentar, care a ajuns la presă, o parte din bani ar fi fost transferată către patru bănci ruseşti.

Liderul opoziţiei socialiste Igor Dodon a declarat că el bănuieşte că banii au ajuns în conturile unor firme offshore, "unde s-a pierdut urma". "Banii au fost daţi ştiindu-se că nu vor fi rambursaţi niciodată", a declarat el pentru AFP.

sursa. brecorder.com/mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *