Butmălai rămâne loial PLDM: „Dacă voi decide să părăsesc partidul, o voi face deschis”
În interviul oferit corespondentului "Infotag", deputatul a dezminţit informaţia apărută în mass-media în legătură cu plecarea sa din partid, susținînd că responsabili pentru aceste acţiuni sînt concurenţii PLDM.
"Fac parte din partid deja de şase ani şi niciodată nu m-am gîndit să plec. Informaţia privitoare la demisia mea este o invenţie a celor ce văd în liber-democraţi un pericol, iar cei mai înflăcăraţi adversari sînt democraţii, în persoana lui Vlad Plahotniuc", a spus Ion Butmalai.
Potrivit lui, "PLDM întotdeauna s-a evidenţiat prin munca sa şi spiritul de echipă, în comparaţie cu Partidul Democrat, care îşi cîştigă existenţa prin mituirea oficialilor din alte partide şi prin intimidarea cetăţenilor".
"Dacă voi decide să părăsesc partidul, o voi face deschis", a spus deputatul.
Ion Butmalai este originar din satul Tigheci, raionul Leova. Este deputat din partea PLDM. Ocupă postul de secretar al Comisiei securitate naţională, apărare şi ordine publică. Anterior, Ion Butmalai a ocupat postul de şef al poliţiei municipale din Cahul, iar în perioada 2007-2008 – postul de vicepreşedinte al raionului Cahul.
Sursa: noi.md