Mai nou, Tiraspolul s-a declarat îngrijorat de existenţa unui „potenţial conflictual” în regiunea transnistreană. Declaraţia vine de la autointitulatul ministru de externe transnistrean, Nina Ştanski, şi are o completare care ascunde adevăratul mesaj: conducerea transnistreană se opune modificării misiunii de menţinere a păcii de la Nistru.
Câtă vreme misiunea de menţinere a păcii este formată exclusiv din trupe ruse, nu se prea poate vorbi de o misiune de menţinere a păcii, denumirea corectă pare a fi trupe de ocupaţie. Ideea înlocuirii militarilor cu trupe de poliţie internaţionale ar fi cea mai raţională cale de urmat. Însă Tiraspolul a anunţat tot prin vocea Ninei Ştanski că, dacă Transnistria se simte ameninţată, atunci poate ar fi mai bine ca numărul trupelor ruse să fie crescut. Declaraţii care îi vin Moscovei ca untul pe pâine: mărirea numărului soldaţilor ruşi de la Nistru nu se face aşa, aiurea, ci la cererea oprimaţilor transnistreni. Reprezentantul special al preşedintelui în exerciţiu al OSCE pentru reglementarea conflictului transnistrean, ambasadorul Erwan Fouéré, a avut o reacţie seacă: declaraţiile Ninei Ştanski nu corespund cu situaţia de la faţa locului. Mai clar: nu există nicio ameninţare din partea Chişinăului împotriva Tiraspolului.
La fel de interesante sunt şi declaraţiile autointitulatului preşedinte transnistrean Evgheni Şevciuk pentru cotidianul spaniol „El Pais”. Şevciuk spune că Chişinăul este de vină. Nu prea este clar care este vina Chişinăului, dar această vină există. Nu sunt amintite fapte concrete, dar orice se întâmplă rău la Nistru este clar că Chişinăul este de vină. Cu cât se repetă mai mult acest lucru, cu atât mai bine pentru punctul de vedere secesionist.
De fapt, supărarea lui Şevciuk este pe planul propus de Chişinău pentru reglementarea conflictului transnistrean: statut de autonomie pentru Transnistria, fără federalizare. Şevciuk confirmă încă o dată ceea ce se ştia de mult: el apără viziunea Federaţiei Ruse asupra conflictului. Autointitulatul preşedinte transnistrean s-a lansat apoi în tirada devenită deja clasică: Kosovo, Abhazia, Osetia de Sud – adică vrea independenţă.
Pentru toată lumea este clar că deciziile CEDO privitoare la Transnistria sunt cât se poate de corecte: Rusia este de vină. Însă de la Rusia vine din nou buzduganul Rogozin cu vâjâit agresiv: Chişinăul să plătească datoriile Tiraspolului pentru gazele naturale, Chişinăul să accepte deschiderea unui consulat rus la Tiraspol. Povestea consulatului rus la Tiraspol este împachetată abil în cererea unui consulat rus la Bălţi. De fapt, cele două cereri au puncte de plecare diferite şi ar trebui să fie tratate diferit. Un consulat rus la Bălţi nu reprezintă o problemă, iar un consulat rus la Tiraspol este o altă mâncare de peşte. Însă confuziile intenţionate fac şi ele parte din arsenalul diplomatic rusesc – nu ne rămâne decât să le înţelegem şi să le vedem aşa cum sunt ele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
