Bună Dimineața

Ca în Coreea de Nord

Dacă poporul coreean este despărţit de ideologii anatagoniste, atunci românii sunt despărţiţi tot mai mult de sărăcie. Cei din dreapta Prutului cunosc condiţii de bunăstare, iar fraţii moldoveni își trag curelele. De vreme ce anul trecut România a înregistrat a treia cea mai mare creștere economică din Uniunea Europeană, în 2016 autoritățile R. Moldova suspendă organizarea achizițiilor publice, adică nu vor mai fi licitații nici pentru reparația unei porțiuni de drum. Statul nu mai trăiește și nici nu se mai dezvoltă, ci supraviețuiește. Trăiesc bine doar guvernanții care au furat în toate regimurile de când există R. Moldova. Ei au fost orbi la agonia în care se afla țara, interesați doar de propriile buzunare, iar acum, când își dau seama de marea balegă în care au călcat, încearcă să redreseze situația, doar că e cam târziu. La fel cum pleacă în Transnistria să vadă rămășițele Uniunii Sovietice, turiștii vor veni în țara noastră să descopere cea mai săracă ţară din Europa. Bine că ne putem bucura de libera circulație, altfel chiar ne-am simți ca niște coreeni de nord ai Europei.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *