Călătoriile cu taxiul vor fi mai scumpe
Anterior, creşterea preţurilor era operată imediat după scumpirea produselor petroliere. În acest an, însă, carburanţii s-au ieftini de câteva ori.
Preşedintele Patronatului Transportatorilor Auto în Regim de Taxi, Sergiu Dodon, a confirmat scumpirile însă a refuzat să spună şi motivul real care a stat la baza deciziei.
Şi şoferii de taxi spun că nu cunosc de ce au fost majorate taxele, dar confirmă că au primit o astfel de indicaţie de la administraţiile companiilor.
După majorări, preţul unei călătorii prin oraş porneşte de la 30 de lei şi ajunge până la 50 de lei, în funcţie de destinaţie.
Cea mai scumpă plimbare va costa o sută de lei. Această taxă va fi achitată de cei care vor călători, de exemplu, din Durleşti sau cartierul Poşta Veche spre Aeroport.
Precedenta scumpire, tot cu cinci lei, a fost operată în septembrie 2014. Atunci administratorii companiilor au argumentat prin majorarea preţurilor carburanţilor. De la începutul acestui an, preţul produselor petroliere au fost revizuite în scădere de patru ori. În prezent, un litru de benzină costă 15 lei şi 76 de bani, iar motorina – 13 lei şi nouă bani. De asemenea, şi gazul lichefiat s-a redus cu aproximativ 40 de bani.
Sursa: publika.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!