Social

Calea Ferată a Moldovei a scos la vânzare activele vechi neutilizate

Calea Ferată din Moldova (CFM) informează că se plănuiește organizarea a șase licitații pentru vânzarea activelor vechi neutilizate, într-un efort de a eficientiza operațiunile și a aduce fonduri suplimentare pentru dezvoltarea și modernizarea infrastructurii feroviare.

Primele trei licitații vor avea loc în prima jumătate a lunii septembrie. La data de 6 septembrie va fi organizată prima licitație, unde vor fi scoase la vânzare următoarele activte: 39 de vagoane de călători, 90 de vagoane cu perechi de roți și 96 de locomotive, inclusiv patru vagoane de călători cu sistemul de frânare, transmite Știri.md, cu referire la Bani.md. 

A doua licitație va avea lor la data de 8 septembrie, unde vor fi scoase la vânzare piese și materiale provenind de la 15 unități de transport. 

Cea de-a treia licitație se va organiza pe 13 septembrie și va oferi participanților oportunitatea de a achiziționa 106 containere-cisternă, piese de schimb nefolosite și alte bunuri neutilizate.

Ulterior, banii obținuți în urma licitațiilor vor fi reinvestite în dezvoltarea continuă și modernizarea infrastructurii Căilor Ferate din Moldova (CFM). Această mișcare strategică nu numai că permite CFM să își eficientizeze operațiunile prin eliminarea activelor neutilizate, dar și să genereze resurse financiare necesare pentru investiții în tehnologii moderne și infrastructură actualizată.

În prezent, din cele 139 de locomotive existente, 134 și-au depășit durata de amortizare. Totodată, peste 25% din infrastructura feroviară nu mai poate fi exploatată și necesită reparație capitală, iar peste câțiva ani circulația pe mai mult de jumătate din căile ferate ar urma să fie suspendată.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *