Calendar ISTORIC: 1876 – Robert Koch, bactereologul care a descoperit bacilul tuberculozei
A învățat să scrie și să citească singur, iar la școală a înregistrat rezultate excelente la matematică. La 19 ani, Koch intră la Universitatea din Göttingen pentru a studia științe naturale, dar, după două semestre, decide să îmbrățișeze medicina. În timpul studiilor a început să colaboreze cu distinsul specialist în anatomie Jacob Henle care a lansat teoria contagierii, potrivit căreia rănile sunt infectate de microbi. Deja în semestrul șase, Koch coordoana cercetările la Institutul de Fiziologie al universității. Faptul că a absolvit universitatea cu cea mai mare distincție pare deja de la sine înțeles.
În anii 1872-1880 este ofițer al Districtului medical Wollstein; în această perioadă face primii pași în dezvoltarea cercetării științifice a organismelor care cauzează infecții. Antraxul la vremea respectivă era foarte răspândit în districtul Wollstein, iar Koch fără niciun ajutor bănesc sau științific își propune să descopere cât mai multe despre acest flagel. Laboratorul a fost casa sa, ca aparatură a avut un microscop dăruit de soția sa, iar instrumentarul era procurat de el însuși. Bacilul antraxului era descoperit de Pollender, Rayer și Davaine, însă Koch își propune să demonstreze faptul că acest bacil este de fapt agentul care produce boala. În acest scop el inoculează la șoareci extracte din splina animalelor bolnave, și constată că aceștia mor, în timp ce la lotul injectat cu extracte de la animale sănătoase șoarecii trăiesc. Experimentul confirmă un fapt ce se bănuia și anume că sângele animalelor infectate este capabil să transfere boala la animalele sănătoase. Koch nu este mulțumit cu acest rezultat și merge mai departe, demonstrând că bacilii își păstrează virulența chiar și în lipsa oricărui organism animal.
Koch a stabilit cauza bacterială a mai multor boli infecțioase și a descoperit microorganismele care cauzează antraxul (1876), infectarea rănilor (1878), tuberculoza (1882), conjunctivita (1883), holera (1884) și alte boli. A fost profesor la Universitatea din Berlin din 1885 până în 1891 și șef al Institutului de Boli Infecțioase (pe care l-a fondat tot el), din 1891 până în 1904. În cursul cercetărilor sale bacteriologice pentru guvernul german și pentru cel englez, a călătorit în Africa de Sud, India, Egipt și în alte țări. Cu această ocazie, el a făcut studii valoroase cu privire la boala somnului, malarie, ciuma bubonică, lepra și alte boli. Pentru contribuțiile lui la studiul infecției tuberculoase, Koch a primit în 1905 Premiul Nobel pentru Fiziologie/Medicină.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!