S-a născut Veronica Micle

Veronica Micle, n. Câmpeanu, a fost o poetă română. A publicat poezii, nuvele și traduceri în revistele vremii și un volum de poezii. E cunoscută publicului larg în special datorită iubirii care a legat-o de Mihai Eminescu. Tatăl ei, Ilie Câmpeanu, a murit înainte de nașterea fiicei sale, iar mama, Ana, s-a mutat în 1850, împreună cu cei doi copii, la Târgu-Neamț. În 1852 se mută la Iași.

După cursurile primare, Veronica se înscrie la Școala Centrală de fete pe care o absolvă în 1863 cu calificativul „eminent”. La examenul de absolvire din comisie făceau parte, printre alții, Titu Maiorescu și Ștefan Micle, viitorul ei soț, atunci în vârstă de 43 de ani. La 7 august 1864 are loc căsătoria Veronicăi cu Ștefan Micle, oficiată la Biserica Bob din Cluj. La data căsătoriei, Ștefan Micle era profesor universitar, iar mai târziu a devenit rector al Universității din Iași.

În primăvara anului 1872 face o călătorie la Viena pentru un tratament medical, ocazie cu care îi este prezentat Mihai Eminescu. Tot în 1872 debutează în revista „Noul curier român” cu două scrieri în proză. La 1 septembrie 1874, Eminescu e numit director al Bibliotecii Centrale din Iași. Va locui în Iași până în octombrie 1877, timp în care are cu Veronica o relație tumultoasă. În 1875, Ștefan Micle e îndepărtat de la conducerea Universității și numit director al Școlii de Arte și Meserii, în al cărei local s-a mutat împreună cu familia. În timpul Războiului de Independență, Veronica a fost soră de caritate, a făcut parte din „Comitetul central pentru ajutorul ostașilor români răniți” și i-a ajutat cu bani pe invalizi să se întoarcă pe la casele lor. Veronica donează casa din Târgu-Neamț, moștenită de la mama ei, Mănăstirii Văratec. La 3 august 1889 se sinucide cu arsenic la Mănăstirea Văratec.

23 aprilie 1399

Alexandru cel Bun se proclamă domn al Ţării Moldovei

La 23 aprilie 1399, Alexandru cel Bun se proclamă domn al Ţării Moldovei şi va domni efectiv din 29 iunie 1400. Alexandru cel Bun, fiul lui Roman I Muşatinul, reuşeşte să ia domnia Ţării Moldovei susţinut militar de Mircea cel Bătrân (domn al Munteniei), care îşi dorea un aliat în scaunul de la Suceava. Predecesorul său la domnia Moldovei, Iuga, este luat ostatic în Muntenia de Mircea cel Bătrân, unde probabil şi va muri ulterior fără a reveni în Moldova.
Alexandru-Voievod a fost un domn paşnic, de unde şi porecla de „cel Bun”, un bun gospodar, continuând politica de extindere dusă şi de Roman I Voievod. Moldova lui Alexandru cel Bun se întindea până la Marea Neagră, incluzând şi Cetatea Albă la Nistru, mare cetăţuie, veche de pe vremea bizantinilor, deţinută apoi de negustorii genovezi care acceptă suzeranitatea Moldovei.
Potrivit celor scrise de Grigore Ureche, Alexandru cel Bun a întreprins o importantă operă de organizare politică, administrativă şi ecleziastică a Moldovei. A încurajat comerţul, confirmând negustorilor polonezi un larg privilegiu în 1408, act în care este atestat pentru prima oară şi oraşul Iaşi.
Pe timpul lui Alexandru cel Bun Voievod, este înregistrată Mitropolia Moldovei, care va fi recunoscută de Patriarhia de la Constantinopol în 1401. În 1402 (după alţi istorici în 1415), Alexandru cel Bun a adus de la Cetatea Albă la Suceava moaştele Sfântului Mucenic Ioan cel Nou. Alexandru cel Bun a mai întemeiat două mănăstiri – Moldoviţa şi Bistriţa, în cea din urmă fiind ulterior înmormântat. Pe plan extern, domnitorul a susţinut lupta împotriva cavalerilor teutoni şi a respins primul atac al turcilor asupra Moldovei.

24 aprilie 1918

Tratatul de pace de la București

La 24 aprilie 1918, stil vechi (7 mai 1918, stil nou), are loc semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti dintre România, pe de o parte şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia, pe de altă parte. Pacea de la Bucureşti încheie participarea României în cadrul Primului Război Mondial şi vine ca un acord final al Armistiţiului de la Focşani (26 noiembrie/9 decembrie 1917) şi păcii preliminare de la Buftea (20 februarie/5 martie 1918).

Conform Tratatului de pace de la Bucureşti, România este nevoită să cedeze Dobrogea către Bulgaria, să accepte rectificări de frontieră în Carpaţi (cedând teritorii de 5600 km2 către Austro-Ungaria), să accepte instituirea unui monopol asupra petrolului românesc pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, căilor ferate române etc. către Germania.

Din partea română, tratatul a fost semnat de prim-ministrul Alexandru Marghiloman, cea mai potrivită persoană pentru a semna un acord de pace cu germanii, acesta fiind un germanofil. Totuşi soarta a făcut ca Tratatul de pace de la Bucureşti să nu fie niciodată ratificat de Parlamentul României sau promulgat de regele României Ferdinand I, dispoziţiile sale nu au intrat în vigoare decât timp de şase luni, iar când Puterile Centrale au început să dea semne de epuizare, la rândul lor, în octombrie 1918, înţelegerile au fost anulate de guvernul Marghiloman, România reluând ostilităţile împotriva lor, cu ajutorul armatei franceze condusă de generalul Berthelot. Urma să înceapă Războiul româno-ungar de la 1919 care s-a soldat cu înfrângerea Austro-Ungariei şi destrămarea ei, precum şi cu realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918.

25 aprilie 1877

Turcii bombardează orașul Reni
La 25 aprilie 1877, turcii bombardează oraşul Reni, gubernia Basarabia, în cadrul Războiului ruso-turc de la 1877-1878.

26 aprilie 1462

Începe campania sultanului Mehmed al II-lea împotriva lui Vlad Ţepeş al Munteniei

La 26 aprilie 1462 începe marea campanie militară a sultanului Mehmed al II-lea împotriva lui Vlad Ţepeş al Munteniei care va fi soldată cu un succes. Turcii îl înlocuiesc pe Vlad Ţepeş cu fratele său Radu, zis cel Frumos.

27 aprilie 1818

Împăratul rus Alexandru I soseşte la Chişinău

La 27 aprilie 1818, împăratul rus Alexandru I soseşte la Chişinău, unde urma să semneze un nou regulament de administrare a Basarabiei ţariste, cunoscut sub denumirea Aşezământul obrazovaniei oblastiei Basarabiei (Aşezământul constituirii regiunii Basarabia).

28 aprilie 1909

A fost înființată Societatea Scriitorilor Români

Societatea Scriitorilor Români (SSR) a fost creată în anul 1909 și a funcționat sub această denumire până în martie 1949. Succesoarea ei este Uniunea Scriitorilor din România (USR). Ultimul președinte al SSR a fost Victor Eftimiu. USR a apărut în 1949 prin fuziunea dintre SSR și Societatea Autorilor Dramatici.