(Calendar istoric) 8 februarie 1859: A.I. Cuza, întâmpinat de sute de mii de oameni la București

Domnitorul a intrat în Bucureşti prin zona Băneasa, fiind întâmpinat cu pâine şi sare și aclamat de 100.000 de oameni. Bucuria poporului faţă de alegerea noului domnitor s-a manifestat puternic şi acum, fiind întâmpinat la Bucureşti aproape de întreaga populaţie a capitalei în aclamaţii şi urale, încât Mihail Kogălniceanu spunea că nici suveranii marilor state nu s-au bucurat de astfel de primiri. (Pr. Prof. Mircea Păcurariu).

Atmosfera prilejuită de sosirea domnitorului Cuza la București este descrisă într-o scrisoare trimisă de D. A. Sturdza lui V. Alecsandri: „Rezultatul întregii acestei călătorii este că toți românii din cele două Principate se vor lăsa mai curând tăiați în bucăți decât să revie la vechea stare de lucruri (…). La București, de pildă, el e omul cel mai popular. N-am văzut nici o dată salutându-se un suveran cu mai multă dragoste și serbări publice ca în această primă capitală a României”.

4 februarie 1789 – George Washington este primul președinte al SUA

George Washington a fost un general și om de stat american, militant și factor activ în obținerea independenței față de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord, primul președinte al Statelor Unite ale Americii. În 1775 a fost numit comandant suprem al tuturor forțelor militare ale coloniilor răsculate împotriva Angliei. A avut un rol decisiv în organizarea armatei americane care a repurtat victoriile de la Saratoga (1777) și Yorktown (1781), hotărâtoare pentru obținerea independenței Statelor Unite ale Americii. În 1787, Washington a fost președintele Convenției constituționale care a adoptat Constituția Statelor Unite ale Americii, în vigoare și astăzi. Ca președinte între 1789 și 1797, Washington a dus o politică internă conservatoare, iar pe plan extern a fost un adept al izolaționismului. Cu ocazia discursului său de adio, în 1797, recomanda Statelor Unite să intervină cât mai puțin posibil în afacerile politice ale lumii și, mai ales, să nu se alieze cu nicio națiune europeană în cazul unui conflict pe vechiul continent.

5 februarie 1859 – Moare Alecu Russo

Alecu Russo (s-a născut la 17 martie 1819, în Chișinău și a decedat la 5 februarie 1859, la Iași) a fost poet, prozator, eseist, memorialist și critic literar român, ideolog al generației de la 1848. Este autorul volumului „Cântarea României”, tipărit anonim. Fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române.

S-a născut în familia unui boier de viță veche, dar cu o situație socială relativ modestă. Copilăria și-a petrecut-o la țară, în mijlocul țăranilor. Pe la 1829 o cumplită epidemie de holeră i-a secerat familia. Rămas orfan de mamă, Alecu Russo e trimis de părintele său la studii în Elveția. După studiile din Elveția, își continuă studiile la Institutul lui Francois Naville din satul Vernier de lângă Geneva. Pe băncile institutului scrie primele sale încercări literare. Majoritatea lucrărilor au fost scrise în limba franceză și au apărut postum în traducerea lui Vasile Alecsandri și Alexandru Odobescu.

6 februarie 1857 – Apare jurnalul politic şi literar „Concordia”

Jurnalul va apărea până la 6 august 1857. Din august 1857 până în aprilie 1905, cu unele întreruperi, apare sub titlul de „Românul”, condus de C. A. Rosetti şi fiul său Vintilă C. A. Rosetti. Ziarul va deveni una dintre cele mai citite publicații ale secolului XIX din România. Din 1885, ziarul este purtătorul de cuvânt al liberalilor radicali.

Constantin A. Rosetti (n. 2 iunie 1816, Bucureşti – d. 8 aprilie 1885, Bucureşti) a fost un om politic român, jurnalist, lider al mişcării revoluţionare de la 1848 în Muntenia, membru fondator al Academiei Române, fondator al Partidului Naţional Liberal. C. A. Rosetti reprezintă un simbol al mişcărilor revoluţionare de pe teritoriul României, un permanent luptător pentru cauzele, valorile şi idealurile româneşti. S-a afirmat ca un lider radical al grupării politice liberale şi a ocupat funcţii importante în stat. De asemenea, Rosetti a fost unul dintre precursorii jurnalismului românesc.

Rosetti este ales deputat şi numit secretar în Divanul ad-hoc (1857) şi în Adunarea Electivă din Muntenia. S-a numărat printre entuziaştii ce l-au ales pe Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Principatelor Unite Române, prilej cu care va rosti un discurs memorabil:

„Măria Ta, suntem fericiţi că Adunarea electivă din Bucureşti ne-a onorat cu marea şi frumoasa misiune de a depune coroana lui Mihai în mâinile Măriei Tale, căruia fraţii noştri de aici au încredinţat coroana lui Ştefan… Românii munteni au încoronat în Măria Ta nu un individ, ci marile principii de viaţă ale naţionalităţii noastre… Atâta timp cât Tu vei purta stindardul Unirii, al naţionalităţii, al justiţiei şi al libertăţii, muntenii şi moldovenii te vor urma ca un singur om”.

7 februarie 1777 – S-a născut Dinicu Golescu

Constantin Golescu, cunoscut sub numele de Dinicu Golescu, a fost un boier și cărturar român, fiu al marelui ban de Țara Românească Radu Golescu și al Zoiței Florescu. Împreună cu fratele său mai mare, Iordache, a studiat la Academia grecească din București. Participă, de asemenea alături de fratele său Iordache, la înființarea unei societăți literare secrete la Brașov. A fost ispravnic, hatman și mare logofăt în Muntenia. A înființat în 1826, pe moșia sa din Golești, o școală în care puteau învăța gratuit (i.e. pe cheltuiala lui) tineri, indiferent de categoria socială din care făceau parte.

În 1826, Dinicu Golescu împreună cu Ion Heliade Rădulescu scot revista „Curierul românesc” care avea o orientare iluministă. În 1827, Dinicu Golescu împreună cu Ion Heliade Rădulescu pun bazele „Societății Literare” din București. Ședințele Societății aveau loc în casele luxoase ale lui Dinicu Golescu, pe Podul Mogoșoaiei. În același an, inițiază apariția primei reviste în limba română „Fama Lipschii” (gazetă tipărită la Leipzig, în Germania, cu apariție lunară).

Dintre scrierile sale, cea mai importantă este Însemnare a călătoriei mele, Constantin Radovici din Golești, făcută în anul 1824, 1825, 1826, tipărită la Buda în 1826. Este primul jurnal-călătorie tipărit din literatura română. Notele sale de drum cuprind referiri critice la starea de înapoiere socială și culturală a Țării Românești. Sub raportul limbii literare, lucrarea lui Golescu oglindește trecerea de la limba română literară veche la limba română literară modernă.

9 februarie 1881 – Moare Fiodor Dostoievski

Fiodor Mihailovici Dostoievski a fost unul dintre cei mai importanți scriitori ruși, ale cărui opere au avut un efect profund și de durată asupra ficțiunii din secolul al XX-lea. Adesea prezentând personaje aflate în stări de conștiință extreme sau fracturate, operele sale demonstrează un talent extraordinar pentru pătrunderea psihologiei umane și analiza politicii sociale și spirituale a societății din Rusia epocii sale. Multe dintre operele sale au fost profetice, iar el a fost un precursor al unor idei moderne. Se spune despre el că este părintele existențialismului, în special în Însemnări din subterană, volum descris de Walter Kaufmann drept „cea mai bună uvertură pentru existențialism scrisă vreodată”. Este unul dintre cei mai importanți autori din literatura universală, a cărui operă este o strălucită replică literară și filosofică la criza socială și spirituală a vremii sale, zugrăvind ciocniri polifonice între personaje originale și paradoxale, aflate într-o permanentă și pasionantă căutare a armoniei sociale și umane, marcate de un profund psihologism și tragism.

Cărțile sale sunt traduse și comentate în întreaga lume, după ele s-au realizat numeroase spectacole de teatru și filme celebre.

10 februarie 1388 – Prima mențiune a orașului Suceava

Teritoriul orașului Suceava și împrejurimile sale au fost locuite, așa cum atestă cercetările arheologice, din timpuri străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele II-III exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane.
În epoca migrației și în secolele următoare, populația autohtonă a continuat să viețuiască pe aceste meleaguri, iar în secolul al XIV-lea, în 1388, Suceava este menționată drept capitală a Moldovei.

Începând cu domnia lui Petru I Mușat (circa 1375-1391), Cetatea Sucevei a devenit principala cetate de scaun a Țării Moldovei, această funcție îndeplinind-o și în vremea lui Aron Vodă (1592-1595), Ștefan Răzvan (1595) și a Movileștilor. Odată cu Alexandru Lăpușneanu, reședința domnească s-a mutat la Iași.