Istorie

Calendar istoric. Pe 18 martie a fost înființat clubul de fotbal Ajax Amsterdam

1856: S-a semnat Tratatul de la Paris, care a încheiat Războiul Crimeii.

1861: Se proclamă Regatul Italiei.

1871: Insurecția populației pariziene; instaurarea „Comunei din Paris".

1887: Principele Ferdinand a fost declarat în mod oficial moștenitor al Tronului, conferindu-i-se și titlul de Alteță Regală Principe de România.

1900: Înființarea clubului de fotbal Ajax Amsterdam.

1906: Traian Vuia realizează, la Paris, primul zbor din Europa cu un aparat mai greu decât aerul, condus exclusiv prin mijloace proprii de bord.

1925: Cea mai violentă tornadă din istoria SUA a dus la moartea a 689 de oameni și rănirea altor 13.000.

1940: Al doilea război mondial: Adolf Hitler și Benito Mussolini se întâlnesc la Brenner pentru o alianță împotriva Franței și a Marii Britanii.

1945: Al doilea război mondial: 1.250 de bombe americane lovesc Berlinul.

1954: A apărut, la București, săptămânalul „Gazeta literară", organ al Uniunii Scriitorilor din România.

1965: Un cosmonaut sovietic – lt. Alexei Leonov – pășește pentru prima dată în afara unei nave spațiale (pentru 12 minute). La 3 iunie, va fi imitat de astronautul american Edward White.

1989: În Egipt, o mumie veche de 4400 de ani a fost găsită în Piramida lui Kheops.

1990: Doi bărbați, îmbrăcați în ofițeri de poliție, au furat 12 pânze (din care trei semnate Rembrandt) de la Muzeul Boston din Massachusetts în valoare totală estimată de 100-300 milioane de dolari. Autorii faptei nu au fost depistați, întrucât au distrus casetele cu înregistrările din muzeu și nu au lăsat amprente, iar operele furate au rămas definitiv pierdute.

2002: România: A început recensământul populației (perioada 18 – 28 martie).

Pe 18 martie s-au născut scriitorul francez Stephane Mallarmé (1842), inginerul german Rudolf Diesel (1858), poetul român Ion Barbu (1895), actorul român Ion Finteșteanu (1899), scriitorul american John Updike (1932) și eseistul român Horia Roman Patapievici (1957).

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *